Direcția Națională Anticorupție face percheziţii la Poliţia Locală a municipiului Bucureşti. Descinderile au loc într-un dosar privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2022-2023, în legătură cu încheierea unor contracte de achiziție publică a unor echipamente pentru dotarea poliției locale și a poliței naționale, se arată într-un comunicat DNA.
Se efectuează percheziții domiciliare în cinci locații, situate pe raza municipiului București și a județului Călărași, din care trei sunt sedii ale unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.
Cosmin Andreica, liderul sindicatului Europol, a declarat la TVR INFO că este vorba despre achizițiile de uniforme și alte dotări.
Nu au fost respectate specificațiile tehnice din caietul de sarcini cu privire la materiale folosite din noile uniforme, vorbim despre achiziții care au fost realizate doar pe hârtie și recepția unor produse doar pe hârtie și, în realitate, ele nu există, în sensul că furnizorii nu le-au distribuit către beneficiari și aici înțeleg că este vorba despre Poliția Română și poliția locală Sector 1 și în al treilea rând vorbim despre mijloace din dotare care nu respectă condițiile impuse în caietul de sarcini, a spus Andreica, la TVR INFO.
El a mai spus că o pereche de pantaloni costă între 500 și 600 de lei. Iar în condițiile aceștia s-au rupt după câteva spălări, prețul este exorbitant. Materialul nu corespunde caietului de sarcini, a spus liderul Europol.
sursa: stiri.tvr.ro
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.