Directorul RASP: Primarul Adrian Dobre este garantul regresului

După ce Adrian Dobre, primarul Ploieștiului, a avut o ieșire de mahala la adresa directorului RASP, Raul Petrescu, acuzându-l pe acesta din urmă de faptul că RASP este vinovat pentru criza salubrității din oraș, folosind o exprimare suburbană, Petrescu a reacționat pe Facebook, unde a explicat care sunt atribuțiile Regiei pe care o conduce și argumentând faptul că primarul Dobre este singurul vinovat pentru dezastrul de pe străzi.

“DIN CAUZA CUI SUFERĂ SALUBRITATEA DIN PLOIEȘTI ?!

Adrian Dobre – garantul regresului

Am continuat, în această seara, acțiunea de verificare și monitorizare a platformelor gospodărești din municipiul Ploiești, o componentă importantă a Regiei Autonome de Servicii Publice Ploiești Ca urmare a acuzelor, totalmente nefondate, ale primarului orasului, depasit de ostilitati si axat pe atacuri denigratoare la adresa tuturor salariatilor Primariei Ploiesti (astăzi fiind eu cel căruia i-am picat victimă, însă îmi rezerv dreptul de a-l acționa în instanță pentru calomnie și insultă), mă văd nevoit să fac urmatorele remarci cu privire la atribuțiile și obligațiile RASP referitoare la problematica salubrității.

Astfel, totalitatea deșeurilor necontrolate, care se regăsesc pretutindeni în orașul Ploiești, pot fi ridicate, conform contractului (că tot mă acuză acest “onorabil” primar că nu cunosc contractul), doar prin emiterea comenzii de către inspectorii de specialitate ai biroului salubritate din cadrul RASP.

Din nefericire, însă, primarul muncipiului Ploiești a interzis inspectorilor de specialitate ai biroului salubritate, din cadrul RASP, să mai ridice deșurile necontrolate de pe străzile municipale, afirmând că se va ocupa el, alături de consilierii săi. Rezultatul îl vedem cu toții! Așadar, dragi cetățeni, dacă doriți ca aceste deșeuri abandonate stradale să fie colectate, încercați să sensibilizați primarul! Altminteri, ne vom îngropa sub gunoaie!!!

Referitor la cuantumul bugetului salubrității, a cărui dezvăluire în presa locală, a generat acea adresare golăneasca a onor primarului orașului către mine : ” Bă, du-te și studiază dreacu contractul ăla”, precizez că acesta este la nivelul anului 2006 în privința curățeniei căilor publice și a deszăpezirii, la dorința expresă a domnului Adrian Dobre!

Dintr- un moft personal, Ploieștiul se întoarce în timp! Doar cu 13 ani, ce-i drept! Peste 80% din străzile din Ploiești sunt măturate săptămânal, iar coșurile stradale aferente acestor străzi în mod analog, o singura dată pe săptămână, conform acelorași dorințe ale “stimabilului“ primar, încălcând flagrant normele de mediu și de sănătate publică ale ploieștenilor! Prin comparație, în alte orașe, aceste străzi sunt măturate de doua ori pe zi, iar coșurile stradale în mod similar.

Adrian Dobre – garantul regresului!

În această seară, alături de reprezentanții Asociației pentru Dezvoltare Intercomunitară și ai operatorului de salubritate, am verificat toate platformele gospodărești din cartierele Malu Roșu’’, Enăchiță Văcărescu, Nord, acestea fiind ridicate de către operator conform contractului, mâine urmând a verifica și celelate zone din Ploiești, iar acolo unde graficul nu se va respecta, vor fi administrate contravenții, singura pârghie coercitivă deținută de RASP în privința reglementării comportamentului operatorului de salubritate.

Ce am constatat este faptul că, numărul platformelor gospodărești datează din 1990, deși necesarul acestora este dublu! Deși am atras atenția primarului, în repetate rânduri, acesta a nesocotit această propunere.

Atașez , finalmente, câteva imagini suprinse, in această seară, la cele mai importante platforme gospodărești din cartierele mai sus menționate. Și, mențiunea că, numai în ultimele săptămâni, au fost administrate zeci de contravenții operatorului (atunci când nu a fost respectat contractul), procesele verbale ale acestora putând fi puse oricând la dispoziția cetățenilor care doresc să le vadă!!

Totodata, am informat, despre neregulile constatate, de fiecare dată, Asociația De Dezvoltare Intercomunitară Prahova, atunci când reprezentanții acestora nu ne-au insotit pe teren, conform aceluiași contract dintre Primăria Ploiești și operatorul de salubritate!!!”

Related posts

Leave a Comment

12 − 3 =