De ce au crescut euro și dolarul, cât ar mai putea dura până ca lucrurile să reintre în normal și, mai ales, ce soluții avem

5 martie 2022  |  10:24  |  👁 282 Vizualizari


​​Vineri, la o casă de schimb valutar de pe Bulevardul Obregia, era o coadă de vreo 5 persoane, toate dorind să cumpere euro. Casiera le-a spus că stă ”foarte prost” cu euro și că nu le va putea schimba tuturor sumele cerute. Cursul de vânzare era de 5,3 lei pentru un euro. De ce s-au panicat oamenii, pentru ce au nevoie brusc de valută și, mai ales, cât va mai dura tensiunea din piață?

HotNews a discutat cu clienți ai băncilor și ai caselor de schimb, cu casieri ai caselor de schimb, cu bancheri comerciali și cu oameni din Banca Centrală, încercând să vedem cum s-a ajuns aici, ce soluții sunt pentru calmarea lucrurilor și cât ar putea dura situația.

Ce spun clienții: Nu găsim de unde să cumpărăm euro sau dolari.Sau îi găsim tot mai scumpi de la o zi la alta!

Cea mai mare parte dintre clienții caselor de schimb cu care am discutat invocă diverse motive. Unii vor euro pentru că se gândesc să plece din țară, de teamă că războiul și-ar putea lărgi granițele și că ”până ajung americanii să ne apere, ne omoară rușii”. Problema nu e dacă vor pleca, ci pe unde să iasă din țară. ”Soțul vrea pe la Giurgiu că e cel mai aproape, dar i-am spus din start că este exclus, că toți așa se gândesc și o să fie buluc acolo de o să stăm cu orele la cozi în Vamă, ca la Nădlac. Ați văzut ce e acolo, nu?”, spune Ioana O. Ea ar prefera o graniță poate mai îndepărtată, unde timpii de așteptare sunt mici.

Alții spun că se tem de un atac cibernetic pe care rușii l-ar putea iniția, atac prin care să ”șteargă” banii lor din bilanțul băncii. E cazul lui Cristian P., care crede că asemenea atacuri sunt foarte probabile. ”Ai văzut că dacă își pun în cap, rușii sunt în stare să intervină în alegerile din alte state și să atace cibernetic pe oricine i se opune. Dacă ajungem și noi în colimatorul lor?”, întreabă speriat, Cristian.

O altă categorie de motive pentru care oamenii vor euro cash cât mai rapid este teama inflației și a unei penurii (alimentare și/sau energetice) care ar deprecia leul, astfel încât o protecție sigură e să-ți ții banii în valută, la saltea. Și fug la bancă să cumpere euro sau dolari, ce-o avea banca prin sertare…

Nu pot să nu amintesc și de cazul unei doamne care voia să cumpere 300 de euro, să-i țină o ”săptămână-două, văd eu”, după care să-i revândă în profit. A existat și un astfel de ”speculator”.

Ce spun angajații caselor de schimb valutar: Cererea de bancnote ne-a depășit așteptările

”Raportul dintre cei care vin să vândă euro pe lei și cei care vând lei pentru a cumpăra euro la noi este de circa 1 la 10. Înainte de criza asta, raportul era 5:5, iar în perioade de sărbători sau vacanțe, aveam 8 vânzători la un cumpărător de valută!”, spune o casieră de la o casă de schimb valutar din Centrul Capitalei.

”Nu mai spun de faptul că cei care vând acum, au sume mici de vândut. În schimb, cei care vor să cumpere, vor sume de ordinul sutelor sau chiar miilor de euro. Eu lucrez de 8 ani aici dar nu ne-am mai întâlnit cu asemenea situație. Acum un sfert de oră a venit un domn care a vândut 3 bancnote de 50 de euro. Una era cam murdară și ezitasem o secundă s-o iau. Adică într-o perioadă normală i-aș fi refuzat-o, clar! Acum însă, m-am bucurat de ea”, mai spune ea.

La o altă casă de schimb, casiera spune că trebuie să-și aleagă cu grijă cuvintele, întrucât unii clienți se enervează de-a dreptul când li se spune că nu sunt euro. ”Trebuie să ai mare grijă cum le dai oamenilor o veste din asta, că nu-i poți servi. Vineri, unul mi-a strigat că asta-i singura noastră treabă, să ne asigurăm că avem ce vinde oamenilor. Și că mai bine ne-ar închide BNR-ul dacă nu avem ”marfă” pe rafturi. I-am spus că-mi pare rău, ce era să fac?”, spune o altă casieră.

”Noi aveam un depozit în euro la bancă, făcut din vremea în care aveam mai mulți vânzători de valută decât clienți care o cereau. Normal, surplusul îl duceam la bancă. Acum s-a dus și depozitul acela, iar acum încercăm să facem un credit în euro. Dar toate astea durează…”, mai adaugă ea.

”De când a început războiul ne confruntăm cu situația aceasta, una pe care eu n-am mai întâlnit-o până acum. Cum vine un client și vinde 500 sau 1.000 de euro, imediat apare altul care cumpără 500 sau 1.000 de euro. Oamenii sunt panicați, își scot depozitele în lei din bănci și cumpără valută. Pentru că nici la bănci nu sunt euro, acolo cel mult pot transfera leii într-un cont de euro, făcând schimbul”, povestește proprietarul de case de schimb valutar .

El spune că cererea mult mai mare decât oferta a dus la scumpirea monedei europene. ”S-a scumpit euro, cererea fiind mai mare decât oferta. Nu e normal. Cursul oficial e de 4,95 lei pentru un euro, prin urmare ar fi fost normal să cumpărăm la 4,95 și să vindem la 4,98 – 5 lei. Dar, așa, noi cumpărăm euro cu 5 lei și îl vindem cu 5,10 lei”.

Ce spun bancherii: situația e sub control

Băncile spun că au existat doar situații punctuale mai ales în zonele de graniță și poate 2-3 cazuri în Capitală când cererea de euro sau dolari nu a putut fi onorată. Cererea de lei și euro a crescut în zonele prin care intră refugiații din Ucraina. La început a fost foarte problematic pentru ucraineni să schimbe grivnele (sau hrivnele) pe lei întrucât nici casele de schimb și nici băncile nu operau cu grivne (hrivne). BCR s-a mișcat cel mai rapid și a venit prima cu o soluție.

Problema e însă alta: băncile s-au digitalizat pe repede-înainte; multe din ele și-au desființat casieriile, fără să ofere în schimb bancomate din care să poți ”scoate” valută. Unele bănci au posibilitatea de a schimba euro în lei, dar nu și invers. Prin urmare, fără casierii și fără bancomate cu euro, nici penuria nu se vede. Transferuri în euro poți face câte vrei fiindcă acolo discuți de bani scriptici, care sunt pe hârtie și pe care îi poți muta electronic oriunde în lume. Dar fizic, să-i scoți de la un bancomat, mai greu.

Alte bănci spun că, la fel ca și până la această penurie de bancnote euro, pentru a putea retrage o sumă în euro mai consistentă, trebuia să îți faci o programare. De pildă, la unele bănci dacă vrei să retragi din depozitul bancar 3000 de euro trebuie să-ți faci programare cu 48 de ore înainte. ”Așa a fost și înainte, așa e și acum. Nu s-a schimbat nimic”, spune reprezentantul unei bănci. Alte bănci admit că a crescut cu câteva zile termenul la care ești programat să-ți ridici dolarii sau euro.

Președintele CEC Bank și al Asociației Române a Băncilor, Bogdan Neacșu, admite că ”există o creştere a cererii de euro în numerar, dar nu există nicio problemă în asigurarea valutei necesare; se aduc euro inclusiv cu avionul din străinătate. Casele de schimb nu au fost pregătite să acopere nevoia suplimentară de euro, dar este o situaţie temporară”, spune el.

Întrucât România nu este în Eurozonă, noi nu tipărim euro, așa încât soluția nu este la BNR. Banii, în cazul în care băncile au deficit de euro, pot fi aduși din străinătate. Acest lucru se face cu ajutorul băncilor partenere din străinătate ale băncilor de la noi. Cele care au banca-mamă în străinătate trimit necesarul de lichiditate băncii mamă, iar acestea prin intermediul băncii partenere străine, organizează transportul aerian de bani cash. Cele care nu au bănci mamă discută direct cu băncile partenere. Două episoade au fost celebre la noi pe acest subiect. Cel din anii ’90, când Banca Agricolă se afla într-o situație fragilizată și ”atacul” BCR din anii 2000, când s-au adus bani cash cu avionul de la Londra, banii fiind apoi expuși în agenții pentru ca oamenii să-i vadă fizic și să nu se mai panicheze cum că n-ar fi destui.

Consilierul pe probleme de strategie al BNR, dl. Adrian Vasilescu, a explicat vineri seara pentru HotNews că este chiar riscant ca oamenii să își retragă fizic euro, să și-i pună în portbagaj și să plece spre alte țări. ”E periculos, pot fi atacați. Cei ajunși în alte țări pot scoate de acolo bancnotele euro de care au nevoie sau pot face plățile cu cardul atunci când e cazul”.

Ce soluții sunt, până atunci

Una din soluții este să mergeți la bancă și să vă faceți o programare pentru a vă lua euro. Apoi, țineți cont de faptul că multe bănci au bancomate cu euro. E drept, pentru asta trebuie să ai cont la acea bancă în euro, lucru care se poate face ușor din aplicația băncii. Deschizi cont în euro, pui în el leii (la cursul valutar al băncii), după care cu cardul de euro te duci la bancomatul de euro și retragi bancnotele. Bănci care oferă această opțiune: Raiffeisen Bank, ING, UniCredit.

SURSA-HOTNEWShttps://economie.hotnews.ro/stiri-finante-25411162-crescut-euro-dolarul-cat-mai-putea-dura-pana-lucrurile-reintre-normal-mai-ale-solutii-avem.htm

 

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.