Cum sa nu te mai simti presata sa multumesti pe toata lumea de sarbatori: 4 tehnici de la un psiholog

9 decembrie 2020  |  10:06  |  👁 720 Vizualizari


Daca esti genul de persoana care spune „da” chiar si atunci cand vrea sa spuna „nu”, perioada sarbatorilor se poate dovedi un cosmar pentru tine.

Nu doar ca ne confruntam cu un context social stresant, provocat de pandemia de Covid-19 (izolare sociala, frica de incertitudine, stresul testelor, al numarului infectarilor etc.), dar urmeaza perioada sarbatorilor, care vine cu o anumita presiune, mai ales din partea familiei.

Pe tot acest fond de stres, mai trebuie sa te straduiesti si sa fii la inaltimea asteptarilor lor, sa fii cea mai buna fiica, sora, verisoara sau prietena. Toata lumea vrea ceva de la tine si, fiindca e un sezon magic, tu trebuie sa zambesti si sa spui „DA”. Dar daca asta te epuizeaza complet? Terapeutii cred ca aceasta perioada poate fi extrem de tensionata pentru oamenii care au tendinta sa-i multumeasca pe cei din jur, chiar cu pretul de a-si sacrifica propriul echilibru.

Un terapeut iti explica cateva tehnici prin care poti seta limite sanatoase cu familia si prietenii in aceasta perioada, astfel incat sa-ti pastrezi sanatatea mentala… si chiar si pe cea fizica.

1. Intelege ce te impinge sa spui „da” de fiecare data
Atunci cand iti place sa-i multumesti pe ceilalti poate insemna ca le cauti aprobarea sau vrei sa-i faci fericiti. Problema e ca atunci cand le raspunzi afirmativ si ii faci sa se simta bine, tu te simti rau, spune terapeutul Kristie Overstreet.

Daca esti gata sa faci o schimbare, incepe prin a analiza ce te determina sa spui „da” chiar si atunci cand vrei sa spui „nu”. Poate ca incerci sa eviti un conflict sau nu vrei sa fii nepoliticoasa. Sau poate esti ingrijorata ca un raspuns negativ ar insemna ca persoana respectiva s-ar putea supara pe tine sau nu te va placea.

Oricare ar fi motivul, este timpul sa-l descoperi. Atunci cand cineva iti solicita sa-i oferi timpul si energia ta, intreaba-te de ce ai spune da. Incearca sa-ti dai seama cum te raportezi la situatie si la persoana respectiva.

2. Stabileste niste limite sanatoase
Limitele pe care le impui sunt modul prin care ii inveti pe ceilalti cum sa te trateze. Trebuie sa stabilim niste granite si ziduri invizibile pentru a ne pastra in siguranta si protejati. Daca tu spui mereu „da” atunci cand vrei sa spui „nu”, granitele se sterg si ramai complet neprotejata.

Retine ca oamenii vor impinge intotdeauna limitele cat de mult pot. Vor solicita lucruri atat cat le permiti. Asa ca incepe sa identifici acele persoane din viata ta care stii ca au nevoie de impunerea unei limite. Care sunt oamenii care te obosesc mental si te impiedica sa fii impacata cu tine? Poate ca mama ta nu inceteaza sa te intrebe cand iti vei schimba jobul sau un verisor iti tot pune intrebari incorfortabile despre fostul. Nu trebuie sa fii nepoliticoasa, dar spune-le ferm ca nu vrei sa discuti aceste subiecte.

3. Seteaza o limita de timp
Incepe sa-ti privesti timpul ca pe o marfa stabilind limite. Perioada sarbatorilor e cea mai aglomerata din an, cu petreceri, evenimente si reuniuni de familie. Toata lumea face planuri, iar tu te simti obligata sa onorezi fiecare invitatie.

Incepe sa te gandesti mai degraba la timpul pe care il ai la dispozitie si include si linistea ta, momentele cu tine, in acesti parametri. Daca, realist vorbind, nu ai timp si energie pentru toate aceste evenimente, este momentul sa prioritizezi.
O alta modalitate de a impune limite este sa-i spui persoanei respective exact cat timp ai la dispozitie pentru un eveniment sau un apel telefonic. Nu e nimic rau in a-i da cuiva de inteles ca timpul tau este pretios. Iti va fi astfel mai usor sa inchei apeluri telefonice inutile, care iti consuma timp si energie, dar si sa refuzi o invitatie care nu ti se potriveste. Nimeni nu dispune de timp nelimitat.

4. Nu face o mare drama dintr-un simplu „Nu”
Daca iti place sa-i stii multumiti pe ceilalti, probabil ca esti ingrijorata ca va exista o consecinta oribila sau un conflict daca spui „nu”. Cu toate acestea, cel mai rau scenariu probabil ca nu se va intampla, spune Kristie Overstreet.
Este usor sa te pierzi in analizarea situatiei si sa exagerezi in privinta scenariilor negative. Oamenii sunt obisnuiti sa primeasca un raspuns negativ, iar cei mai multi il iau in calcul – mai ales daca ii obisnuiesti si cu aceasta eventualitate. Nimeni nu obtine intotdeauna ceea ce vrea.

Apoi, gandeste-te cat de confortabil te simti cu ideea de a-ti sacrifica fericirea si linistea pentru a le oferi altcuiva. Nu se va intampla nimic groaznic daca spui „nu”, dar daca spui „da” tot timpul este posibil ca pe termen lung sa ai de suferit.

Iar daca cineva din familie sau dintre prieteni are o problema ca deodata ai inceput sa setezi limite, spune-le ca ai evoluat si ai invatat sa ai grija de tine si de propriile nevoi. Oamenii care te iubesc nu-ti vor refuza asta.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.