Cum îți alegi parfumul în funcție de ocazie și anotimp?

Optarea pentru un anume tip de parfum trebuie realizată în conformitate cu anotimpul în care ne aflăm, dar și în funcție de ocazie, deoarece, după cum știm sunt parfumuri care pot fi purtate în cadrul unor evenimente speciale sau parfumuri care sunt purtate în mod obișnuit, pentru toată ziua. Pe lângă faptul că trebuie să ținem cont de ocazie și sezon, parfumul perfect trebuie să fie ales și în funcție de personalitate, stil vestimentar etc.

Alegerea parfumului potrivit sezonului și ocaziei nu este un exercițiu deloc ușor, chiar dacă astăzi ne sunt puse la dispoziție o mulțime de informații care să ne ajute în decizia pe care urmează să o luăm. Mulți dintre voi pot vedea ca unică soluție apelul la consultanții în frumusețe. În unele cazuri poate fi o soluție, dar ce ne facem atunci când aceștia recomandă cele mai bine vândute parfumuri, care, poate nu se potrivesc stilului nostru? Sau ne recomandă parfumuri scumpe care, poate nu ne avantajează și nu sunt în conformitate cu personalitatea și bugetul pe care îl avem la dispoziție.

O altă soluție care ar fi utilă, în acest sens, dar nu neapărat definitorie în alegerea parfumului potrivit, ar fi și recenziile de parfumuri. Acestea îți vor completa cunoștințele și îți vor restrânge opțiunile atunci când alegi un parfum. Totuși, pentru o alegere cât mai bună sunt necesare să cunoști câteva informații despre notele parfumurilor și modul în care acestea se potrivesc anumitor tipologii de femei și bărbați.

PARFUMURILE PENTRU FEMEI

CE PARFUMURI POARTĂ FEMEILE ÎN FUNCȚIE DE OCAZIE ȘI ANOTIMP?

 

Parfumurile florale sunt potrivite femeilor romantice. Dacă ne referim la sezonul în care acestea ar trebui purtate puteți ține cont de faptul că sunt ideale în perioada primăvară-vară, dar și toamna. Chiar dacă toamna temperaturile sunt ceva mai reci, aromele florale se potrivesc cu succes, făcându-vă să vă simțiți răsfățate de buchete florale proaspete, subtile, care să vă reflecte personalitatea. În ceea ce privește ocazia, parfumurile florale pot fi purtate pe întreg parcursul al zilei sau seara la o ieșire cu prietenii sau familia.

Parfumurile citrice, verzi sau cele care conțin note acvatice se pliază perfect femeii care îndrăznește și iubește să încerce lucruri noi. Totodată este o femeie sociabilă și intelectuală, care vrea tot timpul să afle informații noi. Parfumurile din această categorie sunt recomandate a fi purtate în perioada verii, zi de zi sau la birou. Pe timpul verii, notele însoțite de citrice, notele acvatice sau cele verzi redau cel mai bine prospețimea.

Parfumurile orientale sunt potrivite pentru femeile misterioase și încrezătoare în propria persoană. În plus, dacă adorați să vă desfătați simțurile și nu sunteți timide în a vă arăta senzualitatea, parfumurile care conțin note orientale sunt mai mult decât perfecte. În perioada de iarnă, puteți opta cu încredere pentru un parfum cu note orientale, dar și primăvara-toamna. În general, sunt recomandate la evenimentele de seară.

Parfumurile aromatice și cu musk sunt alegerea femeilor creative care iubesc neconvenționalul. De regulă sunt purtate în perioada de primăvară-toamnă și în timpul iernii. Femeile pot opta pentru acest gen de parfumuri atât zilnic cât și seara.

Parfumurile cu note lemnoase sunt specifice femeilor ceva mai reținute și serioase, care adoră să le poarte zilnic la birou. Sunt ideale în perioada de primăvară-toamnă, atunci când vremea este una ploioasă, dar și pe timp de iarnă. Rețineți că notele lemnoase pot fi purtate și în cadrul activităților legate de serviciu, desfășurate după-amiaza sau seara.

 

PARFUMURI PENTRU BĂRBAȚI

CE PARFUMURI POARTĂ BĂRBAȚII ÎN FUNCȚIE DE OCAZIE ȘI ANOTIMP?

 

Parfumurile fresh sunt parfumurile create pentru bărbații tineri și activi. Iubitorii de sport și cei cărora le place spiritul aventurier pot alege fără griji acest gen de parfum. Pot fi alegerea corectă în sezonul de vară, atunci când este nevoie de senzații revigornate, iar pielea nu trebuie să fie încărcată. În general sunt purtate în timpul zilei.

Parfumurile lemnoase se potrivesc bărbaților stabili, calmi care preferă confortul și nu sunt dispuși să ia parte la aventură. În general, parfumurile cu note lemnoase emană masculinitate. Ele au avantajul că pot fi purtate oricând (primăvara-toamna, vara, dar și iarna). În plus se pliază perfect la birou, pe timpul zilei, dar și seara.

Parfumurile aromatice și cu mosc sunt specifice bărbaților independenți, cu o puternică încredere de sine, oameni de afaceri, devotați și dedicați muncii lor. Parfumurile care conțin aceste note pot fi purtate fără a ține cont de sezon, ele fiind explozive și mereu surprinzătoare la contactul cu pielea bărbaților. Sunt ideale atât pe timp de zi cât și seara.

Acum că ai aflat informații importante din magica lume a parfumurilor, tot ce îți rămâne să faci este alegerea corectă. Alegerea parfumului potrivit va fi un lucru pe care îl vei face cu plăcere și cu mult entuziasm. Acum, vei fi o persoană pregătită și inspirată în alegerile sale și vei cunoaște să faci diferența dintre un parfum de vară și unul de iarnă. În plus, îți vei adapta parfumul ocaziilor din viața ta.  Fie că vorbim de locul de muncă sau de evenimentele speciale, toate au nevoie să fie ,,accesorizate” cu cele mai bune esențe care să te pună în valoare.

 

sursa:blogdelight

Related posts

One Thought to “Cum îți alegi parfumul în funcție de ocazie și anotimp?”

Leave a Comment

twelve − eleven =