Crescătorii de porci din rasele Bazna şi Mangaliţa primesc sprijin din partea guvernului

Crescătorii de porci din rasele Bazna şi Mangaliţa vor beneficia şi anul acesta de sprijin, valoarea totală a schemei de ajutor de minimis fiind de 4,6 milioane de lei.

“În şedinţa Guvernului din 3 aprilie 2019 a fost aprobată o Hotărâre care completează art. 11 din Hotărârea Guvernului nr. 9/2018 privind aprobarea schemei ‘Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de porci din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa în vederea producerii cărnii de porc’. Astfel, valoarea totală a schemei de ajutor de minimis, pentru anul 2019, este de 4.600.000 lei, în limita sumelor aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu această destinaţie, de la bugetul de stat”, informează un comunicat al MADR.

Valoarea totală a schemei de ajutor de minimis, pentru perioada 2018-2020, se asigură din bugetul aprobat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin direcţiile pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti.

Related posts

Leave a Comment

16 − one =