Grecia a înregistrat marţi un nou record de contagieri cu COVID-19: în total 50.126 de cazuri, cu 13.880 mai multe decât în ziua precedentă şi cu 9.566 mai multe decât ultimul record, înregistrat la sfârşitul anului, şi odată cu răspândirea în ţară a noii variante Omicron, relatează EFE, potrivit Agerpres.
Potrivit datelor publicate marţi de Organismul Naţional de Sănătate Publică (Eody), numărul morţilor s-a menţinut totuşi stabil cu 61 de decese, în condiţiile în care de la începutul epidemiei s-au înregistrat în total 21.053 de decese şi 1.344.923 de contagieri, la o populaţie de 10,7 milioane de locuitori.
Contagierile au cunoscut o recrudescenţă începând de luni săptămâna trecută. În ultimele zile, s-a contagiat cu noul coronavirus aproape o sută de membri ai echipei medicale de la spitalul Evangelismos din Atena, cel mai mare din Grecia, fapt ce a determinat suspendarea vizitelor la pacienţi timp de două săptămâni.
În faţa acestei creşteri a cazurilor, guvernul a anunţat noi măsuri săptămâna trecută, precum închiderea la ora 24:00 a barurilor, restaurantelor şi a cluburilor, şi interdicţia de a difuza muzică sau de a servi clienţii care stau în picioare.
Din 2 ianuarie a intrat în vigoare limitarea capacităţii stadioanelor şi desfăşurarea activităţii în regim de telemuncă pentru 50% dintre angajaţi.
Programul de vaccinare avansează lent în Grecia: aproape 65% din populaţie este vaccinată anti-COVID-19 cu schema completă.
Un ritm mai crescut de vaccinare se înregistrează cu doza a treia, care a fost administrată până în prezent la o treime din populaţia ţării.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.