Corina Crețu spune că ,,Alianța Vestului” nu poate accesa direct fonduri europene

Corina Creţu susţine că, în cadrul actualei perioade de programare 2014 – 2020, conform reglementărilor în vigoare, nou înființata Alianță a Vestului nu poate să acceseze direct fonduri structurale şi de investiții europene.

Oficialul european precizează că este important de știut că fiecare dintre orașele care au constituit această Alianță are la dispoziție bani în cadrul Programului Operațional Regional, mai precis în cadrul axelor actuale privind dezvoltarea urbană.

Totodată, Corina Creţu spune că prin Articolul 7 al Fondului european de dezvoltare regională, fiecare oraș reședință de județ din România are alocați bani pe care îi poate gestiona în mod direct, în funcție de nevoile sale.

„Astfel, în perioada 2014 – 2020, autoritățile române au alocat cu titlu indicativ municipiului Cluj-Napoca 45,2 milioane de euro, Timișoara are alocate 55,9 milioane de euro, Arad – 38,9 milioane de euro, iar Oradea primește 36,1 milioane de euro”, a afirmat comisarul european Corina Creţu în răspunsul la solicitarea ziarului Făclia de Cluj.

Related posts

Leave a Comment

five × 4 =