Comisia Europeana facilitează accesul transfrontalier securizat al cetățenilor la date medicale

Comisia Europeana a prezentat o serie de recomandări în vederea creării unui sistem securizat care să le permită cetățenilor accesul la dosarele lor electronice de sănătate în toate statele membre.

 

În prezent, există diferențe mari între statele membre ale UE în ceea ce privește accesul cetățenilor europeni la propriile dosare electronice de sănătate. Deși unii cetățeni pot avea acces parțial la dosarele lor electronice de sănătate la nivel național sau transfrontalier, mulți alții au acces electronic limitat sau nu au deloc acces la aceste date. De aceea, Comisia prezintă astăzi recomandări care vor facilita accesul transfrontalier securizat și care respectă pe deplin Regulamentul general privind protecția datelor.

Vicepreședintele Andrus Ansip, comisarul pentru piața unică digitală, a declarat: Cetățenii doresc să aibă de oriunde acces online securizat și complet la propriile date medicale. Având la dispoziție dosare de sănătate fiabile, profesioniștii din domeniul sănătății pot administra mai rapid tratamente mai bine documentate. Pentru a putea propune cele mai bune servicii de îngrijire personalizată, sistemele noastre de sănătate trebuie să dispună de cele mai bune resurse. Împreună, trebuie să dezvoltăm și să accelerăm schimbul securizat de dosare electronice de sănătate în întreaga UE. Vom contribui astfel la ameliorarea vieții cetățenilor și vom sprijini inovatorii să găsească următoarea generație de soluții digitale și tratamente medicale.

Vytenis Andriukaitis, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, a adăugat: Câți dintre noi, atunci când am călătorit sau ne-am mutat într-un alt stat membru nu ne-am fi dorit să avem acces la datele noastre medicale și să le comunicăm medicului generalist din localitatea în care ne aflam? Posibilitatea de a transmite în mod securizat informații medicale medicilor din străinătate nu contribuie doar la îmbunătățirea semnificativă a calității actului medical, ci are efecte pozitive și asupra bugetelor pentru sănătate. Este mai puțin probabil că vor trebui repetate investigații medicale costisitoare, precum teste imagistice sau analize de laborator.

Mariya Gabriel, comisarul pentru economia digitală și societatea digitală, a adăugat: Ca parte a eforturilor noastre de a le oferi cetățenilor din UE acces la servicii digitale sigure și de înaltă calitate, inițiativa de astăzi îi va ajuta pe pacienți să beneficieze de tratament oriunde în UE, inclusiv în caz de urgență. Cadrul UE propus pentru schimbul de dosare electronice de sănătate le va permite, de asemenea, medicilor și altor practicieni din domeniul medical să îi asiste pe cetățeni într-un mod mai eficient și mai eficace.

Sursa: Reprezentanta Comisiei Europene in Romania

Related posts

Leave a Comment

20 − twelve =