Comisia Europeană a aprobat primul proiect transfrontalier de infrastructură inteligentă al României

25 noiembrie 2021  |  07:31  |  👁 93 Vizualizari


Comisia Europeană a aprobat primul proiect transfrontalier de infrastructură inteligentă („smart grid”) al României, dezvoltat în parteneriat de către Delgaz Grid SA, compania de distribuţie a energiei electrice şi gazelor naturale, parte a grupului E.ON, CNTEE Transelectrica SA, operatorul naţional de transport şi sistem, şi MAVIR, operatorul de transport maghiar, informează Transelectrica.

Proiectul „Smart Grid” Carpathian Modernized Energy Network (CARMEN) a fost inclus pe lista a 5-a a Proiectelor de Interes Comun (PCI), adoptată la sfârşitul săptămânii trecute de Comisia Europeană, şi are o valoare de aproximativ 150 milioane euro.

„Implementarea acestuia se va derula pe o perioadă de 6 ani, începând cu anul 2023, urmând a fi propus spre finanţare în cadrul programului Connecting Europe Facility (CEF). În urma adoptării sale de către Comisie, Actul Delegat ce cuprinde proiectul celei de-a 5-a liste PCI va fi prezentat Parlamentului European şi Consiliului. Ambii legiuitori au la dispoziţie două luni pentru a accepta sau a respinge lista – proces care poate fi prelungit cu încă două luni, dacă este necesar. În baza prevederilor legale aplicabile, legiuitorii nu au posibilitatea de a modifica proiectul de listă”, se precizează într-un comunicat Transelectrica, citat de Agerpres.

Proiectele de Interes Comun sunt proiecte-cheie de infrastructură energetică transfrontalieră pentru construirea unei pieţe interne a energiei a UE, mai integrată şi mai rezilientă, şi pentru urmărirea obiectivelor în materie de energie şi climă.

Lista cuprinde 98 de proiecte: 67 în domeniul transportului şi stocării energiei electrice, 20 în domeniul gazelor naturale, 6 proiecte de reţele de CO2 şi 5 proiecte de reţele de distribuţie energie electrica inteligente. De asemenea, lista a 5-a PCI cuprinde încă 4 proiecte de interes comun dezvoltate de CNTEE Transelectrica SA, parte a Clusterului România – Serbia „Mid Continental East Corridor”, incluzând: Linia de Interconexiune dintre Reşiţa (RO) şi Pancevo (RS), Linia Internă dintre Porţile de Fier şi Reşiţa, Linia Internă dintre Reşiţa şi Timişoara/Sacalaz, precum şi Linia Internă dintre Arad şi Timişoara/Sacalaz.

Potrivit Transelectrica, prin intermediul proiectului CARMEN, partenerii vizează modernizarea şi dezvoltarea reţelelor de transport şi de distribuţie energie electrică, precum şi creşterea interoperabilităţii acestora, atât la nivel naţional, cât şi european, în sensul atingerii obiectivelor de interes comun.

Se estimează modernizarea a 23 de staţii de transformare, 65 de posturi de transformare, linii aeriene de înaltă tensiune şi implementarea tehnologiilor IT şi de comunicaţii specifice, instalarea în reţeaua electrică de transport a unor mijloace moderne de control al tensiunii la nivelul sistemului energetic.

sursa: stiri.tvr.ro

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.

echipa-psd-prahova-parlamentare