Comfort food. Ce înseamnă “foamea emoțională”

Atunci când vorbim despre comfort food, ne referim la acea mâncare menită să ne ofere altceva decât nutrienții de care corpul notru are nevoie pentru a supraviețui, o mâncare consumată pentru a primi o senzație de alinare sufletească. Când însă ajungem să facem o acțiune pentru un alt scop decât este utilitatea ei, putem să ne confruntăm cu un mecanism de apărare disfuncțional. Iar în timp acesta ne poate crea probleme serioase, ne spune psihoterapeutul Ștefania Voia.

De ce mâncăm ca să ne simțim mai bine?

Scopul principal al hrănirii este acela de a ne asigura supraviețuirea și buna funcționare a corpului. Cu toate acestea fiecare dintre noi cunoaște acele momente în care consumăm ceva mai multă mâncare față de cât avem nevoie, sau atunci când mâncăm ceva de poftă, pentru plăcerea gustului.

În acele momente conectăm mâncatul cu o experiență, de cele mai multe ori vizând să creăm o experiență legată de plăcere. Astfel de momente sunt firești în viața oricărei persoane, însă atunci când aceste sunt frecvente, consistente și impulsive, ele sugerează mai degrabă o foame emoțională și aduc persoanei în cauză multe neplăceri.

Procesul hrănirii este profund conectat de emoție. În copilărie, atunci când un copil este alăptat de mama sa, acea experiență este atât una fizică, cât și una emoțională. Odată cu laptele, mama transmite copilului său și starea ei din acele momente. Cu cât ea este mai liniștită, relaxată, iubitoare și atentă la copil, acesta va trăi o experiență pozitivă și va asocia mâncatul cu emoții plăcute.

Emoțiile trăite de părinte sunt transmise copilului său, deoarece cel mic este conectat la stările profunde ale adultului de care are atâta nevoie în acea perioadă de totală dependență. Uneori, părinții pot interpreta în mod eronat nevoile emoționale ale copiilor, confundându-le cu cele fizice.

Spre exemplu, un copil care plânge pentru că are nevoie de afecțiune și vrea să fie luat în brațe, poate fi consolat cu lapte, deoarece îngrijitorul său a perceput nevoia sa de afecțiune ca fiind una alimentară.

Alteori, un copil care se julește și începe să plângă primește o ciocolată pentru a uita de durerea sa. În felul acesta copilul se poate transforma la vârsta adultă într-o persoană care pe măsură ce trăiește o emoție legată de o lipsă senzorială sau afectivă să încerce să și-o liniștească prin alimentație.

Ca adulți apelăm la metoda de consolare prin hrană atunci când ne putem simți singuri, triști, chiar și furioși sau atunci când avem sentimentul că ne lipsește ceva și trăim o senzație de gol în stomac.

Unii adulți care mănâncă des și mult pot să nu simtă niciun fel de emoție conștientă, vreo senzație de foame specifică sau o nevoie nutrițională. Ei simt doar o dorință inconștientă de a se hrăni, conștient însă nu ajung la o senzație de sațietate, se opresc doar atunci când stomacul simte un disconfort mult prea mare.

În aceste situații, este vorba de obicei despre o asociere neplăcută făcută poate chiar în primele luni de viață. Fie copilul a fost hrănit într-un mod rece, absent de emoție, fie căldura afectivă a fost, însă laptele a fost insuficient din diferite motive, iar copilul a asociat acest proces alimentar cu o lipsă.

În viața de adulți în funcție de experiențele conștiente sau inconștiente pe care le-am asociat cu mâncarea, pe fondul unor lipsuri emoționale, ne refugiem în mâncare pentru a simți plăcere, pentru a ne liniști atunci când suntem prea agitați sau pentru a găsi un prieten în mâncare, atunci când simțim nevoia de companie și consolare.

sursa:elle

Related posts

Leave a Comment

13 + 11 =