Administraţia Naţională de Meteorologie menține Codul roşu de caniculă pentru judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj şi Maramureş, unde, joi şi vineri (24 şi 25 iunie), se vor înregistra temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute ale perioadei. Acestea vor fi cuprinse între 39 şi 41 de grade, iar în nord-vest între 35 şi 38 de grade. În cursul nopţii valorile termice nu vor coborî, în general, sub 20 – 24 de grade.
Autoritățile fac apel la populație să evite ieșirea din casă pe timpul caniculei.
Ce trebuie să facem în condiții de temperaturi crescute:
– Să evităm expunerile la soare
– Să ne hidratăm mult
– Să avem îmbrăcăminte lejeră
– Să ne odihnim
– Să evităm alimente care îngreunează organismul
– Să evităm consumul de alcool
De asemenea, joi şi vineri va fi Cod portocaliu de căldură şi disconfort termic accentuat în Oltenia şi în cea mai mare parte a Transilvaniei. Astfel, în sud-vestul şi centrul ţării, valul de căldură se va intensifica, va fi caniculă şi disconfort termic accentuat. Se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse frecvent între 37 şi 39 de grade în Oltenia şi între 35 şi 37 de grade în cea mai mare parte a Transilvaniei. Valorile nocturne nu vor coborî, în general, sub 20 – 22 de grade.
Judeţele aflate sub Cod portocaliu sunt: Bistriţa-Năsăud, Cluj, Mureş, Alba, Sibiu, Hunedoara, Gorj, Vâlcea, Olt, Dolj, Mehedinţi.
În aceeaşi perioadă, restul ţării, inclusiv Capitala se va afla sub Cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În Muntenia, Dobrogea, Moldova şi estul Transilvaniei maximele termice se vor situa, în general, între 33 şi 37 de grade, iar local minimele nu vor coborî sub 20 de grade.
„Instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi în extindere începând din seara zilei de vineri şi va cuprinde majoritatea regiunilor”, avertizează ANM.
Administraţia Naţională de Meteorologie a instituit Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată pe parcursul zilei de joi local în zonele de munte, în Dobrogea, Moldova şi Muntenia, menţinând avertizarea Cod roşu de caniculă pentru vestul ţării, Codul portocaliu pentru Oltenia şi cea mai mare parte a Transilvaniei şi Codul galben pentru restul teritoriului.
Potrivit meteorologilor, joi, între orele 12:00 – 23:00, local în zonele de munte, Dobrogea, Moldova şi Muntenia vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor depăşi 25 – 40 l/mp.
„Seara, astfel de fenomene vor fi şi în regiunile vestice şi centrale”, notează ANM.
sursa: stiri.tvr.ro
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.