Cod portocaliu de ploi în nord-estul țării și cod galben în centru și sud-est

20 iulie 2020  |  08:20  |  👁 690 Vizualizari


Meteorologii anunță luni avertizări cod portocaliu pentru mai multe județe din nord-estul țării și cod galben în sud, est și zona Dobrogei. Avertizările sunt valabile până la ora 21.00.

Potrivit ANM, codul portocaliu intră în vigoare la ora 12.00 și este valabil în vestul și sudul Moldovei, nordul Dobrogei, nordul și nord-estul Munteniei, precum și în estul și sud-estul Transilvaniei.

În aceste zone, instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Aversele vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 30…40 l/mp și pe arii restrânse 50…60 l/mp.

Sursa citată mai arată că de luni, de la ora 10.00 până la ora 21.00 este cod galben de ploi în Maramureș și local în Transilvania, Muntenia, Dobrogea și Moldova.

În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, ce vor lua și aspect de vijelie și, izolat, grindină.

Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de peste 20…25 l/mp și izolat 30…40 l/mp.

sursa: stiri.tvr.ro

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.