Ce spune liderul PSD despre nominalizările pentru ministerele Dezvoltării şi Transporturilor

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a confirmat că noile propuneri pentru ministerele Dezvoltării şi Transporturilor vor fi stabilite marţi, în şedinţa Comitetului Executiv Naţional al partidului, el adăugând că a discutat cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, soluţiile în cazul în care se depăşeşte interimatul de 45 de zile la aceste ministere, iar şeful statului întârzie numirea noilor nominalizaţi.

„Am discutat cu domnul Toader, de fapt mi-a adus răspunsul la o întrebare pe care i-am pus-o şi eu, i-a pus-o şi doamna prim-ministru – ce se întâmplă dacă se depăşeşte interimatul de 45 de zile la un minister şi mi-a adus şi o decizie a Curţii şi o analiză a dumnealui în care Guvernul ar şti ce ar avea de făcut dacă cumva preşedintele Iohannis o să întârzie numirea celorlalţi doi pe care o să-i transmită doamna prim-ministru mâine seară. (…) Să ajungem acolo şi o să vă spun ce se va întâmpla. Nu vreau să îi dau idei lui Iohannis, pentru că oricum nu are nicio idee bună. Mâine seară o să avem Comitetul Executiv Naţional, la ora 17,00. Punctul principal îl reprezintă propunerile de miniştri cu care va veni doamna prim-ministru, o să le adoptăm mâine”, a precizat Dragnea, la Parlament.

Comitetul Executiv Naţional al PSD se va reuni marţi pentru a stabili alte două nominalizări pentru funcţiile de miniştri ai Dezvoltării şi Transporturilor, după retragerea Liei Olguţa Vasilescu şi a lui Mircea Drăghici. Şedinţa va avea loc de la ora 17:00.

Related posts

Leave a Comment

19 − eighteen =