Ce presupune starea de alertă și cât poate dura

4 mai 2020  |  12:17  |  👁 506 Vizualizari


Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, care este condus de ministrul de Interne, declară, cu acordul primului-ministru, starea de alertă la nivel naţional sau la nivelul mai multor judeţe și coordonează gestionarea situaţiilor de urgenţă, conform ordonanței de urgență 21 din 2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă.

Potrivit actului normativ, starea de alertă se referă la punerea de îndată în aplicare a planurilor de acţiuni şi măsuri de prevenire, avertizare a populaţiei, limitare şi înlăturare a consecinţelor situaţiei de urgenţă.

Pe timpul stării de alerta se pot dispune orice măsuri care sunt necesare pentru înlăturarea stării de forţă majoră. Măsurile trebuie să fie proporţionale cu situaţiile care le-au determinat şi se aplica cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de lege, stabilește ordonanța.

Hotărârea de declarare a stării de alertă cuprinde:
a) baza legală;
b) perioada de aplicare;
c) măsurile dispuse;
d) obligaţiile cetăţenilor şi ale operatorilor economici în ceea ce priveşte participarea la activităţi în folosul comunităţilor locale.

În funcţie de evoluţia situaţiei de urgenţă care a determinat declararea stării de alertă, durata sau aria acesteia se poate prelungi ori extinde sau restrânge, după caz.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.