Cauzele ieşirilor violente ale copiilor mici

După ce părinţii trec de provocările primului an din viaţa copilului, unul dintre cei mai frumoşi dar şi mai grei în opinia multor părinţi, urmează stresul integrării în sistemul educaţional – creşă, grădiniţă. Provocările nu se opresc aici – urmează crizele de furie. Uneori acestea nu se opresc doar la urlete, plâns ci se materializează în violenţă fizică. Despre managementul momentelor de furie ale copiilor am stat de vorbă cu Ioana Niţă Amarandei psiholog specializat în psihologie şcolară şi consiliere educaţională şi vocaţională.

Psiholog Ioana Niţă Amarandei: Copiii răspund cu furie la diverse întâmplări, iar reacţiile lor sunt normale, ei se simt neajutoraţi în a înţelege situaţia respectivă şi a o modifica. Crizele de furie apar ca urmare a experimentării unor situaţii care provoacă frustrare (ex. nu i se răspunde suficient de repede unei solicitări) sau atunci când nu doresc să se conformeze unei solicitări (noncomplianţa). Copilul devine furios când apare conflictul asupra posesiunilor (i se ia jucăria, îi este invadat spaţiul etc.) când este atacat fizic, verbal, când este respins, când simte jenă – ruşine, singurătate, izolare, anxietate, traumă. Unii copii care se simt răniţi de o pierdere pot deveni furioşi ca mod de a evita tristeţea şi neajutorarea.

Părinţii nu trebuie să reacţioneze cu agresivitate, dacă copiii sunt agresivi

 

Psiholog Ioana Niţă Amarandei: Să delimităm întâi sentimentul furie de răspunsul comportamental la furie.  Bogdan îşi loveşte mama pentru că au plecat din parc la prânz. ,,Îşi loveşte mama,, reprezintă comportamentul agresiv ca răspuns la furie (furia apărută pentru că Bogdan nu dorea să se conformeze solicitării mamei de a lua prânzul, voia să rămână în parc = neajutorarea de a modifica voia mamei). În exemplul de mai sus este necesar să fie corectat comportamentul (lovirea mamei) ci nu sentimentul de furie. Înţeleasă  astfel de către părinte furia copilului  (evaluarea furiei) merge la următorul pas şi anume acceptarea necondiţionată a sentimentului de furie trăit de propriul copil. Comportamentul este cel neacceptat (lovirea mamei) şi supus coerciţiei prin trasarea limitelor ferme şi susţinute prin consecvenţă. Astfel părintele, educatorul îl învaţă pe copil gestionarea emoţională.

Exerciţiile de respiraţie integrate în joc ajută copilul să se calmeze

Psiholog Ioana Niţă Amarandei: Învăţarea copilului, prin joc, a metodelor de liniştire/calmare/relaxare (ex. care ridică cartea de pe burtică cel mai mult cu ajutorul inspiraţiei? Care o lasă cel mai jos cu ajutorul expiraţiei? Mirosim puternic o floare, suflăm puternic într-un balon, liniştirea – joculeţul statuilor etc) facilitează procesul de cultivarea graduală a toleranţei la frustrare (amânarea plăcerii/ solicitării copilului). O metodă complementară este pregătirea copilului pentru ce urmează (ex. Bogdan, mergem puţin în parc apoi ne întoarcem acasă pentru a lua masa). Înainte cu 5 minute de a pleca din parc îi comunicăm copilului că urmează să plecăm, repetăm, la ultimul minut ,,Bogdan vom strânge jucăriile pentru a pleca.

Trasarea limitelor – explicarea copilului, înainte de a merge în parc, a faptului că nu îi vei tolera comportamentul de lovire, iar dacă se mai întâmplă atunci vei decide să nu mai mergeţi în parc şi apoi respectarea a ceea ce ai comunicat copilului, în cazul în care a lovit. Refuzând de puţine ori solicitarea copilului de a merge în parc şi aducându-i aminte  motivul ca fiind comportamentul lui de lovire, copilul se va frustra, înfuria, prilej  de a exersa metodele de calmare/relaxare.

Părinţii, bunicii, bona trebuie să aibă aceeaşi direcţie educaţională

Când se revine în parc?
Psiholog Ioana Niţă Amarandei:
 Revenirea în parc are loc după exersarea metodelor mai sus menţionate, când copilul a înţeles. Atunci când acest comportament s-a stins felicităm copilul prin verbalizarea mulţumirii şi bucuriei pe care o trăiesc mama, tata, bunici, etc în raport cu noul comportament adoptat de copil. Este important ca acest model educaţional să fie manifestat atât de mamă cât şi de tată, bunici, bonă etc. pentru eficienţă. În cazul în care stilurile parentale vor fi diferite copilul, devine confuz iar gradul agresivităţii va creşte.

Related posts

Leave a Comment

one × 1 =