Caracatița familiei STAICU și căpușarea deconcentratelor și Primăriei Ploiești

4 iunie 2020  |  15:37  |  👁 3489 Vizualizari


  • Consilieră PNL Ploiești abonată la bani publici cu toată familia – Zoia Staicu

Nu a trecut nici măcar un an de când presa scria că o doamnă consilier municipal PNL, de la Ploiești era abonată la posturi călduțe la stat, bine plătite, cu întreaga sa familie!

Zoia Staicu s-a dezis de prietenul său Adrian Dobre, imediat ce a simțit că e rost ca Andrei Volosevici să se întoarcă la primărie.

Consilierul local PNL Zoia Staicu, șef birou în cadrul RASP Ploiești este colegă şi prietenă cu soţia primarului Adrian Dobre, care lucreaza tot la RASP.

În Primărie, la Direcţia de gestiune a patrimoniului, lucrează şi fiica consilierului local PNL, Alexandra Bădiceanu, care a ajuns în Primărie în urma nemulțumirii mamei acesteia că nu mai lua salariul la timp de la fostul angajator, ROSAL. Şi doar întâmplător, direcţia unde lucrează acum fata Zoiei Staicu este condusă de Carmen Bucur, nepoata Zoiei Staicu.

Mai mult, soţul consilierului local PNL, Corneliu Staicu, lucrează la SGU Ploiești, în calitate de șef al Biroului “Parcări-Ridicări auto”.

Despre domnul Staicu, „șeful” cum îi place să i se spună de către subalterni, am mai scris și zilele trecute în articolul – SURSE: Scandal cu iz politic la SGU Ploiești. Doi salariați de la Compartimentul Blocări în Comisia de Disciplină, însă odată cu acest articol am început să primim mai multe informații pe care le vom publica în zilele următoare.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.