BREAKING NEWS | Simona Halep, prinsă dopată! Românca a picat testul anti-doping în SUA și a fost suspendată provizoriu! Anunț absolut șocant al Agenției Internaționale de Integritate a Tenisului

21 octombrie 2022  |  14:27  |  👁 265 Vizualizari


Simona Halep, campioană la Roland Garros 2018 și la Wimbledon 2019, a fost depistată pozitiv la un test anti-doping efectuat în timpul turneului de la US Open, în acest an (29 august – 11 septembrie)! Agenția Internațională de Integritate a Tenisului a suspendat-o provizoriu pe româncă.

Veste uluitoare în lumea tenisului! Simona Halep a fost prinsă dopată cu Roxadustat, substanță aflată pe lista interzisă a WADA! Românca a picat testul anti-doping la US Open! Prima decizie în privința jucătoarei
din România a fost suspendarea ei provizorie – Halep a primit interzis la turneele de tenis până la o decizie finală.

Dacă se va dovedi că Simona Halep a luat cu bună știință substanțe interzise, sportiva în vârstă de 31 de ani riscă o suspendare uriașă. Ultima jucătoare de tenis importantă „șifonată” de un scandal de dopaj a fost Maria Sharapova. Rusoaica a fost depistată pozitiv cu meldonium, iar suspendarea i-a fost redusă de Tribunalul de Arbitraj pentru Sport (TAS) de la doi ani la 15 luni.

Simona Halep a picat un test anti-doping la US Open, turneu de Grand Slam la care a fost eliminată de debutanta Daria Snigur (Ucraina), scor 2-6, 6-0, 4-6! Marți, 21 octombrie, Agenția Internațională de Integritate a Tenisului a anunțat printr-un comunicat suspendarea provizorie a Simonei.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.