”Bohemian Rhapsody – Adevărata biografie a lui Freddie Mercury” apare la editura Nemira

Volumul “Bohemian Rhapsody – Adevărata biografie a lui Freddie Mercury”, scris de jurnalista britanică specializată în muzică rock Lesley Ann Jones, va apărea la editura Nemira, în colecţia Yorick de arte ale spectacolului, la începutul lunii septembrie, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Cu o cercetare meticuloasă, empatică şi fără alunecări spre senzaţional, cartea se bazează pe mărturiile celor mai apropiaţi oameni din viaţa starului rock, din copilărie şi până la moarte, cu accent pe perioada anilor 1980, când formaţia începuse să se destrame, înainte de spectacolul de la Live Aid care i-a readus în atenţia publicului. Pentru a înţelege omul din spatele legendei, Lesley-Ann Jones a călătorit de la Londra în Zanzibar şi India.

Plin de interviuri exclusive, volumul “Bohemian Rhapsody” este un portret adus la zi al unui om legendar, la aproape treizeci de ani de la moartea lui Freddie Mercury.

“Nimeni nu a surprins mai bine decât Lesley-Ann Jones dualitatea magică şi fermecătoare a lui Freddie Mercury”, a scris publicaţia The Times.

Lesley Ann Jones scrie biografii, găzduieşte emisiuni radio şi ţine discursuri. A lucrat mult în radio şi televiziune şi este invitată cu regularitate la emisiuni documentare despre muzică în Marea Britanie, SUA şi Australia. Este coproducător al filmului “Ultimul interviu al lui John Lennon” – despre ultima întâlnire dintre fostul membru The Beatles şi prezentatorul BBC Andy Peebles. Printre cărţile ei se mai numără: “Tumbling Dice”, “Hero: David Bowie”, “Imagine”, “Ride a White Swan: The Lives and Death of Marc Bolan”.

Prezentăm în continuare un fragment din volum în avanpremieră:

“Am mers cu el până la scenă şi l-am sărutat ca să-i poarte noroc. Nu că ar fi avut nevoie. Să-i auzi interpretând live piesele – un pic de Bohemian Rhapsody cu Freddie la pian, Radio Ga Ga cu publicul bătând frenetic din palme la unison, Hammer to Fall, apoi Freddie la chitară pentru Crazy Little Thing Called Love, We Will Rock You şi We Are the Champions… pentru un tip simplu ca mine era copleşitor. Apoi mai târziu, când s-a întunecat, Freddie şi Brian au urcat iar pe scenă, doar ei doi, şi au cântat balada aia minunată Is This the World We Created…? O înregistraseră cu ceva vreme înainte de Live Aid, dar parcă o scriseseră special pentru această ocazie. Cuvintele erau perfecte, iar felul în care cânta Freddie era magic. M-a mişcat până la lacrimi, aşa cum o făcea Freddie de obicei.”

Jim, care a murit de cancer în ianuarie 2010, la nouăsprezece ani după moartea lui Freddie, îşi văzuse iubitul star rock la muncă. “A dat tot ce avea mai bun pe scenă. M-a uimit. Apoi, când a coborât, părea bucuros că s-a terminat. «Slavă Cerului că s-a terminat», râdea. Altă votcă mare şi s-a calmat. Am stat până la sfârşit să discute cu toţi, însă Freddie nu voia să ia parte la petrecerea de la clubul Legends. Ne-am dus acasă la Garden Lodge ca un cuplu căsătorit de mulţi ani şi ne-am uitat la restul concertului american la televizor.”

Însă a fost ciudat că părinţii lui Freddie nu au venit la Live Aid. Deşi participau la concertele Queen din Marea Britanie, au ales să urmărească spectacolul de acasă. “Era un eveniment uriaş, cred că ar fi fost prea complicat”, îşi aminteşte Jer, mama lui Freddie, sugerând că ea şi cu Bomi, tatăl lui Freddie, ar fi fost copleşiţi atât de mulţime, cât şi de deplasarea la stadion şi plecarea de acolo. “Ne-am uitat la televizor. Am fost foarte mândră. Soţul meu s-a întors spre mine şi mi-a zis: «Fiul nostru a reuşit.»”

Din punctul de vedere al profesioniştilor care au transmis şi au înregistrat evenimentul, contribuţia lui Freddie a fost senzaţională. Mike Appleton, fost producător executive la The Old Grey Whistle Test – seria remarcabilă de rock de la BBC -, îşi aminteşte că interpretarea lui Mercury a fost “fascinantă”.

“În primul rând, nici nu ar fi trebuit să urce pe scenă. Doctorii îi spuseseră deja că e prea bolnav ca să cânte. Gâtul îi era într-o stare proastă de la o răceală sau aşa ceva. Nu era chiar bine, însă Freddie a insistat. Iar el şi Bono de la U2 au fost cei mai de succes solişti din ziua aia. Era interesant să-l vezi pe Freddie pe monitoare – am stat toată ziua închis într-un car de reportaj supraîncălzit. Practic construiam un program live pe măsură ce se desfăşura. La cinci am intrat în transmisiune directă de pe JFK – alternam douăzeci de minute de aici, douăzeci de minute de acolo, un interviu aici, o bucată live de acolo, câteva dintre momentele importante ale primelor ore… E foarte interesant şi doar aşa îmi place să lucrez. Freddie a urcat pur şi simplu pe scenă, a acaparat-o cu calm şi apoi a vrăjit publicul. Queen nu mai fusese în centrul atenţiei de ceva vreme şi nu mai făcuse senzaţie cu niciun album. Experienţa de la Live Aid i-a pus din nou pe orbită şi a avut acelaşi efect şi asupra industriei muzicale în ansamblul ei. Vânzările au crescut. Live Aid s-a dovedit benefic pentru întreaga industrie. Cum Freddie fusese vedeta declarată a zilei, era principalul ingredient. Fusese mai dominant decât îl văzusem vreodată. Poate că a fost ziua lui Bob din punct de vedere emoţional. Însă din punct de vedere muzical a fost a lui Freddie.”

Mike a primit mai târziu Premiul BAFTA pentru Live Aid în calitate de producător al celei mai bune transmisiuni externe. Dave Hogan, care a fotografiat evenimentul, e de aceeaşi părere cu Appleton. “Doar şase dintre noi am fost aleşi ca fotografi oficiali la Live Aid”, spune “Hogie”, vestitul fotograf de la The Sun (care ştie cum e să fii subiectul unui titlu şocant – “Mutilat de Madonna” a fost momentul lui în stil Andy Warhol). “Fotografiam pentru un album Live Aid, deci am avut libertate deplină”, îşi aminteşte el. “Era evident pentru toţi că Freddie constituia principal atracţie – dar nu până să urce pe scenă. Freddie nu era genul care să se agaţe de lumina reflectoarelor când se afla pe stradă. Se purta civilizat şi era retras, în comparaţie cu ceilalţi. Nimeni nu şi-a dat seama ce putere are până a început să cânte. Atunci am realizat. Îmi amintesc când a început să cânte Radio Ga Ga. Nu era întuneric şi îşi făcea numărul de magie în lumina zilei. Marea de fani care băteau din palme şi tropăiau îţi dădea fiori pe şira spinării. Eram în paradis. Exact asta îţi doreşti. A fost extraordinar. Ziua a fost plină de momente minunate – Bono plonjând în mulţime, primul concert live al lui McCartney după asasinarea lui John Lennon. Dar mi s-a tăiat respiraţia când l-am văzut pe Freddie. A reuşit să facă fiecare persoană să vibreze. La unison. Nimeni nu a mai făcut aşa ceva înainte sau după aceea. Cred că era singurul care putea.”

Aşadar crema rockului a cântat şi a dansat ca să salveze lumea. S-a repetat de zeci de ori că recitalul celor de la Queen a fost cel mai încântător, emoţionant, memorabil, consistent, depăşind eforturile celor mai mari rivali. “De departe extraordinar”, e de acord prezentatorul radio Paul Gambaccini. “Simţeai un fior în culise când capetele se ridicau spre monitoare ca nişte câini care aud un fluierat. Cei din Queen captivau publicul şi aveau să dobândească un statut pe care nu-l vor mai pierde niciodată.”

Ceilalţi membri Queen au fost primii care şi-au lăudat solistul. “Noi am cântat OK, dar Freddie a fost mai presus, a dus totul la alt nivel”, a declarat Brian cu modestia ce îl caracterizează. “A avut o conexiune nu numai cu fanii Queen, ci cu toată lumea.” Aşa cum mi-a spus pe larg într-un interviu emoţionant acordat la birourile Queen din Pembridge Road: “Live Aid a fost Freddie. Era unic. Aproape vedeai muzica noastră cum curge prin el. Nu-l puteai ignora. Era original. Special. Nu cântam doar pentru fanii noştri, ci pentru fanii tuturor. Freddie chiar a dat tot ce avea mai bun.”

Dintre cele 704 reprezentaţii live susţinute de Queen cu Freddie ca solist, cea de la Live Aid rămâne emblematică – a fost punctul lor culminant. Live Aid le-a oferit prilejul perfect de a arăta că, fără recuzită şi artificii, lumini şi sonorizare, ceaţă, fum şi alte efecte speciale, fără magia naturală a înserării şi cu mai puţin de douăzeci de minute la dispoziţie, sunt suverani incontestabili, având tot ce le trebuie pentru a zgudui lumea. În consecinţă, vor accepta fără echivoc că formaţia Queen e mai mare decât fiecare membru în parte. Însă nu puteau să ştie atunci că cel mai bun moment al lor aparţinea deja trecutului. Exaltaţi şi din nou dedicaţi cauzei comune, uitând pentru moment de carierele solo, aveau să descopere curând că viitorul lor strălucitor, a doua şansă cu Freddie, va fi din nefericire de scurtă durată”.

Sursa: descopera.ro

Related posts

Leave a Comment

16 − 15 =