Biserica Ortodoxă Rusă dezaprobă modul în care Papa Francisc a evocat discuția cu Patriarhul Kiril. Reacție la sancțiunile anunțate de Uniunea Europeană

5 mai 2022  |  05:35  |  👁 363 Vizualizari


Biserica Ortodoxă Rusă a deplâns astăzi modul în care Papa Francisc a relatat discuţia pe care acesta a avut-o la jumătatea lunii martie cu Patriarhul rus Kiril şi a descris sancţiunile impuse acestuia din urmă de Uniunea Europeană drept o acţiune lipsită de simţul realităţii şi care nu serveşte păcii în Ucraina, consemnează agenţia EFE.

Într-un interviu acordat cotidianului Corriere della Sera, Suveranul Pontif a apreciat că Biserica Ortodoxă Rusă nu poate ajuta la oprirea războiului din Ucraina, întrucât în discuţia prin videoconferinţă pe care a avut-o cu Patriarhul Kiril, acesta din urmă i-a ”recitat toate justificările pentru război”.

”Aveam programată o întâlnire cu el la Ierusalim la 14 iunie. Ar fi fost a doua noastră întâlnire faţă în faţă, nu avea nimic de-a face cu războiul. Însă acum chiar şi el este de acord că, dacă ne-am întâlni, ar putea fi un semnal ambiguu”, a mai subliniat Papa Francisc în interviu.

În comunicatul emis miercuri, Biserica Ortodoxă Rusă menţionează că Patriarhul Kiril i-a explicat Suveranului Pontif că în Ucraina conflictul nu a început acum, ci în anul 2014, odată cu schimbarea de putere la Kiev, după revoluţia Euromaidanului. Kiril a mai spus că situaţia actuală din Ucraina îi provoacă ”o mare durere”, întrucât Biserica Ortodoxă Rusă are credincioşi de ambele părţi ale frontierei ruso-ucrainene, astfel că l-a întrebat pe Papa Francisc cum ar putea cele două biserici să ”influenţeze starea lucrurilor”.

Patriarhul rus a avut de la începutul invaziei ruse în Ucraina mai multe predici în care aprobă această acţiune. Astfel, pe 27 februarie, el a descris invazia rusă drept un război contra ”forţelor răului” care ”luptă împotriva unităţii” dintre Ucraina şi Rusia.

Într-o altă predică, de pe 6 martie, el a elogiat valorile tradiţionale ruse ce rezistă în faţa unui Occident ”decadent”, menţionând în special paradele gay, a căror organizare Kiril a descris-o drept un fel de ”test de loialitate” pe care statele occidentale îl impun celor care vor să facă parte din clubul lor. ”Pentru a intra în clubul acestor ţări, trebuie doar să organizezi o paradă gay pride”, a deplâns atunci Patriarhul Kiril.

El se regăseşte acum pe lista noului pachet de sancţiuni pe care UE îl va impune Rusiei după invazia asupra Ucrainei.

Unul dintre purtătorii de cuvânt ai Patriarhiei Moscovei a reacţionat pe Telegram, susţinând că ”cu cât mai nediscriminatorii vor deveni aceste sancţiuni, cu atât mai mult ele pierd simţul realităţii, cu atât mai departe va fi obţinerea păcii”.

sursa: stiri.tvr.ro

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.