Bilant dupa “potopul” ultimelor 2 luni in Prahova

Ploile abundente din ultima perioadă au determinat autorităţile prahovene să se întrunească din nou, în regim de urgenţă, pentru a analiza situaţia familiilor din judeţ ale căror locuinţe şi gospodării au fost afectate de inundaţii şi alunecări de teren şi, ca urmare, au nevoie de sprijin.

Astfel, la începutul acestei săptămâni, membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Prahova s-au întâlnit în cadrul unei ședințe cu caracater extraordinar ca să dezbată şi să aprobe o serie de hotărâri menite să sprijine mai mulți prahoveni ale căror gospodării au fost afectate de fenomenele meteorologice și hidrologice periculoase din ultimele două luni. Documentele aprobate au vizat, pe de o parte, confirmarea gradului de afectare a gospodăriilor şi a caselor inundate şi distruse din cauza alunecărilor de teren – numărul lor fiind de ordinul zecilor, iar pe de altă parte, atribuirea către un locuitor din Podenii Noi a unei construcţii modulare, din cauza faptului că locuinţa acestuia este în pericol de prăbuşire. Totodată, în aceeaşi şedinţă s-a mai stabilit ca proprietarii mai multor gospodării care au suferit deteriorări din cauze diverse – fenomene meteo și hidro periculoase, din localităţile din Bărcănești, Podenii Noi și Comarnic, să primească ajutoare financiare de urgență, al căror cuantum va fi diferențiat în funcție de gravitatea fiecărei situații în parte. Mai mult ca sigur însă că membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă se vor mai întruni şi în cadrul altor şedinţe, având în vedere că vremea nu dă semne că se va îndrepta, ba din contră. Mai mult, conform ultimelor atenţionări, Prahova este sub cod galben de ploi până în această dimineaţă, iar până la orele prânzului – sub atenţionare de cod portocaliu hidrologic.

Documentele care vizează gradul în care sunt afectate gospodării şi case de pe raza județului Prahova, inundate sau distruse de alunecări de teren în urma precipitațiilor abundente din ultima perioadă, au fost întocmite de către comisia constituită prin ordin al prefectului Mădălina Lupea. Astfel, potrivit Instituţiei Prefectului Prahova, în Bărcănești,
comisia a identificat un număr de 10 locuințe cu grad de avariere mai mare de 50% și 85 de locuințe cu grad de avariere mai mic de 50%, iar la Comarnic a fost identificat un imobil al cărui grad de avariere este mai mic de 50%. În schimb, la Podenii Noi sunt două locuinţe care au fost afectate de alunecările de teren, în cazul uneia dintre ele gradul de distrugere fiind mai mare de 50%. De altfel, în acest ultim caz, membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă au hotărât ca persoanei care locuiește în această casă, aflată în pericol iminent de prăbușire, să i se atribuie o construcție ușoară din elemente modulare. Totodată, reprezentanţii Instituţiei Prefectului Prahova au precizat că, în cazul celor 80 de gospodării de la Măgureni, patru de la Drajna și alte patru de la Poiana Câmpina, comisia a constatat că acestea nu intră sub incidența prevederilor HG nr. 480/2018 privind acordarea unor ajutoare de urgență pentru sprijinirea familiilor afectate de inundațiile din perioada iunie-iulie 2018, întrucât apele pluviale au tranzitat gospodăriile fără a produce însă şi pagube. În schimb, în baza aceluiaşi act normativ menţionat anterior, proprietarii celor 97 de gospodării afectate de fenomenelor meteo și hidro periculoase din Bărcănești, Podenii Noi și Comarnic vor primi ajutoare de urgență, al căror cuantum este diferențiat în funcție de gradul în care le sunt afectate locuințele, după cum urmează: câte 10.000 de lei pentru familiile sau persoanele singure ale căror gospodării au fost afectate în proporție de peste 50% și câte 5.000 de lei pentru familiile sau persoanele singure ale căror gospodării au fost distruse în proporție de până la 50% inclusiv.

De altfel, prahovenii au cerut sprijinul echipelor de pompieri de la ISU Prahova şi luni, primele intervenţii fiind efectuate în zone unde precipitaţiile au mai creat probleme şi în ultima perioadă. Este vorba despre comuna Poiana Câmpina, echipajele intervenind cu motopompe pentru evacuarea apei ca urmare a inundării unor gospodării din satul Bobolia. De asemenea, echipajele au mai acţionat, tot pentru evacuarea apei din gospodăriile inundate, şi la Măgureni, Gura Vitioarei şi Cornu.

 

 

 

 

 

Ziarulprahova

Related posts

Leave a Comment

three × four =