Beneficiile cititului zilnic

31 iulie 2020  |  10:43  |  👁 500 Vizualizari


Într-o lume inundată de un ocean de divertisment de o calitate îndoielnică, provenit din smartphone-uri, televizoare sau internet, simplul obicei al cititului pare desuet. Trăim într-un ritm infernal, avem viețile ocupate până la refuz și pare că nu mai avem timp să citim o carte. Dacă ne aruncăm o privire asupra statisticilor, ne îngrozim. Forumul Economic Mondial a publicat nu demult rezultatele unei cercetări care s-a desfășurat în 15 țări din Uniunea Europeană, în perioada 2008-2015, în rândul persoanelor între 20 și 74 de ani, cercetătorii verificând timpul mediu pe care îl alocă oamenii cititului. România e la coada acestui clasament: doar 5 minute pe zi.

Am uitat că e mult mai ușor să ne relaxăm dacă stăm comod pe canapea, pe un fotoliu sau în pat și ne deconectăm creierul de la asimilarea gunoiului care ni se livrează zilnic, luând o carte și afundându-ne în citit vreme de cel puțin o oră. Cei care nu obișnuiesc să citească (dar care, printr-o întâmplare vor citi rândurile de față) trebuie să știe că cititul are o mulțime de beneficii. Iată-le:

Cititul stimulează creierul
Nu contează ceea ce citești – o carte de filosofie sau una polițistă: câtă vreme o faci cu adevărat, oferi creierului de lucru, iar asta înseamnă activitate cerebrală. Stimularea mentală s-a dovedit a preveni apariția bolilor degenerative, precum Alzheimer sau demența. Creierul acționează precum oricare alt mușchi, prin urmare dacă nu îl pui în mișcare, va stagna. Iar dacă vrei să-l ții în formă, într-un mod confortabil, ușor și plăcut, citește!

Cititul înlesnește cunoașterea
Nu e de mirare că oamenii inteligenți sunt asociați cu lectura. Orice ai citi, vei învăța ceva nou, iar acest lucru se aplică atât în cazul cărților de ficțiune cât și a celorlalte. Când citești cărți de non-ficțiune, cultura generală îți e automat îmbogățită, în vreme ce autorii de ficțiune îți deschid alte căi ale cunoașterii. Ei te ajută să înveți despre concepte și idei care intră în zona de entertainment. Și chiar dacă pe loc nu simți, poate, că ești mai deștept dacă citești, în mod cert universul ți se lărgește.

Cititul îți îmbunătățește vocabularul
Un vocabular bogat impresionează orice persoană cu care intri în contact, reprezentând un adevărat dicționar la purtător. Cititul îți expune automat cuvinte de care, poate, nu ai auzit niciodată, dar care pot fi folosite cu inteligență în conversații de calitate cu alți oameni, în diverse situații. Trebuie doar să te asiguri că ai prins înțelesul lor corect și că le folosești în context adecvat, pentru a nu te pune în situații penibile.

Cititul te face un scriitor mai bun
Chiar dacă nu ești un scriitor în adevăratul sens al cuvântului, cititul te face să-ți îmbunătățești calitățile în privința scrisului, eventual pentru situațiile de corespondență cu familia, prietenii, persoanele necunoscute. A fi în stare să comunici în scris în mod fluent și coerent e o calitate care își trage esența și din lecturile pe care le faci și care te pot inspira oferindu-ți creativitatea cu care să impresionezi destinatarii.

Cititul te ajută să te concentrezi mai bine
Multe persoane susțin că nu citesc fiindcă nu se pot concentra. Concentrarea nu apare peste noapte – e nevoie de un pic de antrenament pentru a avea parte de ea. Iar acest lucru se poate face prin intermediul lecturii. Absorbirea informației livrate de o carte este un proces care, în timp, contribuie la creșterea capacității de concentrare.

Cititul îmbunătățește gândirea analitică și capacitatea de a rezolva problemele
Gândirea analitică și rezolvarea problemelor sunt lucruri despre care înveți la școală și care-ți sunt de mare folos în viața de zi cu zi. Lectura romanelor polițiste reprezintă un mod excelent de a-ți pune în valoare aceste calități sau de a ți le îmbunătăți, în situația în care știi că ești deficitar pe aceste zone.

Cititul poate fi inspirațional
Nu o dată vei simți, după ce citești un roman cunoscut, că te simți mai împlinit și că ți se deschid noi orizonturi, devenind brusc inspirat în mai multe direcții: călătorie, aventură, inovație etc. Mulți oameni și-au schimbat realmente viețile în urma unei lecturi. Și, pentru mulți, lectura este o escapadă. Deoarece, cu cât citești mai mult, cu atât te simți mai bogat și mai inspirat, având tendința de a transpune în viața reală elemente descoperite în cărți.

Cititul te ajută să vezi lucrurile din perspective diferite
Oricine-și dorește să se dezvolte pe plan personal trebuie să citească oricât de mult se poate, chiar dacă aceasta nu e neapărat una dintre pasiunile de bază. Lectura diverselor texte, din surse variate, te poate ajuta să înțelegi mai bine cum stau lucrurile în viață și să descoperi perspective inedite, făcându-te să empatizezi cu idei și situații pe care, poate, nici măcar nu le luai în considerare.

Cititul e relaxant și distractiv
Adâncirea în lectură e un mod fantastic de a te relaxa și, în funcție de subiectul cărții, poți intra într-o stare de totală tranchilitate. Ceea ce înseamnă că lectura înlătură stresul și curăță mintea înainte de a adormi, după o zi grea. În același timp, cititul zilnic este un mod de a te distra, diferit de cel oferit de jocuri, filme, TV etc.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.