Bani europeni în stațiunile din sudul litoralului: Eforie și Costinești încearcă să se modernizeze cu ajutorul fondurilor nerambursabile

Stațiunile din sudul litoralului românesc se dezvoltă cu fonduri europene nerambursabile. Eforie Nord are semnate contracte de finanțare în valoare de circa 18,5 milioane de euro, bani cu care va moderniza principalele artere de circulație, lacul Belona va fi igienizat și vor fi amenajate 5 parcuri noi. Deși anul acesta își așteaptă turiștii în șantier, reprezentanții administrației locale spun că…

Fonduri europene 2019: Câte 15.000 Euro pentru ferme mici PFA sau SRL

Fermierii români vor putea obține în 2019 noi fonduri europene de 15.000 de euro pentru investiții în ferme mici, printr-o linie de finanțare aflată în pregătire. Vorbim despre submăsura 6.3 – Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurală 2014-2020, pentru care s-a publicat în consultare propunerea de Ghid al solicitantului. Solicitanții eligibili trebuie să fie…

Cine poate fi şofer Uber şi Bolt, ce riscă şoferii şi ce se schimbă dacă se adoptă OUG pentru transport alternativ

Companiile de ridesharing precum Uber şi Bolt sunt în căutare de şoferi, potrivit anunţurilor de pe site-urile lor şi de pe alte site-uri de recrutare. Ce condiţii trebuie să îndeplinească, în prezent, cei care vor să devină şoferi parteneri Uber şi Bolt, ce riscă potrivit legislaţiei în vigoare şi ce s-ar schimba dacă Guvernul ar adopta ordonanţa pentru transportul alternativ.…

Huawei se așteaptă să-i scadă vânzările de telefoane mobile cu 40%

Huawei se așteaptă ca vânzările sale de smartphone-uri să scadă cu 40% din cauza interdicțiilor impuse de Statele Unite asupra sa, potrivit fondatorului companiei chineze de tehnologie, Ren Zhengfei. Bloomberg a raportat că gigantul tehnic se pregătește pentru un declin de 40% până la 60% în ceea ce privește livările internaționale de smartphone-uri, relatează Mediafax.

De la trenulețe la world wide web: inventatorul care a făcut posibil internetul așa cum îl știi azi

“Am făcut niște dispozitive electronice pentru a controla trenulețele. Apoi am ajuns să mă interesez mai mult de electronică decât de trenuri. Mai târziu, când eram la facultate, am făcut un computer dintr-un televizor vechi”. Iată cum a ajuns Tim Barners-Lee să creeze world wide web, tehnologia care stă la baza Internetului de azi. Tim Berners-Lee s-a născut la Londra,…

Cine a profitat de căderea Facebook

Un serviciu de mesagerie concurent ar fi avut de profitat de pe urma problemelor suferite miercuri de Facebook și de produsele de mesagerie și social media asociate. Telegram, serviciu de mesagerie text și multimedia, cu sistem de criptare, ar fi câștigat 3 milioane de utilizatori noi miercuri, pe perioada în care userii Facebook nu au putut prosta pe profiluri sau…

Filmele lunii martie 2019

O lună cu cinci weekend-uri, martie face legătura cu perioada blockbusterelor de vară, oferindu-ne un lungmetraj cu prima eroină Marvel în perfectă sincronizare cu Ziua Femeii. În acelaşi timp, primăvara dă semne să devină noul anotimp favorit al regizorilor români, cu cinci filme româneşti în programul cinematografelor. Un număr record de filme europene şi filme de festival completează oferta. Iată mai jos…

EURO 2020: s-a dat startul lucrarilor la stadioanele Steaua si Giulesti

Viceprim-ministrul Vasile-Daniel Suciu, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, s-a întâlnit astăzi, 26 februarie, la sediul MDRAP, cu Gheorghe Popescu, consilier onorific al premierului, pentru a discuta despre stadiul lucrărilor la cele patru stadioane care vor fi realizate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Compania Naţională de Investiţii (CNI), în vederea organizării, în România, a unor meciuri din…

Propunere de lege în Parlament: Patronii descalificați la Start-Up Nation ar putea primi cei 42.000 Euro

Patronii care au fost descalificați în programul Start-Up Nation din cauza neautorizării codului CAEN sau a altor „prevederi contractuale minore” ar putea să primească dreptul de face contestație pentru a putea primi până la urmă fondurile nerambursabile de maximum 200.000 de lei (42.000 euro) de la stat, potrivit unei propuneri de lege depuse la Parlament.   Propunerea de lege este…