Purtarea măștii în spații aglomerate, distanțarea și măsurile stricte de igienă sunt extrem de importante în această perioadă în care numărul cazurilor de COVID a început să crească. Austria pregătește reintroducerea obligativității măștii de protecție din cauza numărului mare de cazuri. Autoritățile de la noi spun însă că țin sub control evoluția pandemiei.
Părerile despre eliminarea completă a restricțiilor sunt împărțite în rândul românilor.
În ultimele 24 de ore, am avut peste 2.200 de cazuri noi. Ministrul Sănătății spune că, deși și-ar fi dorit ca relaxarea să fie una etapizată, acest lucru nu a fost posibil.
Recomandările către populație sunt clare, reiterează specialiștii epidemiologi.
Reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății spun că pandemia este departe de a fi încheiată.
„Am înregistrat o creştere a numărului de cazuri şi, din păcate, încă avem aproximativ 60.000-70.000 de decese pe săptămână. Deci, cu siguranţă suntem la mijlocul pandemiei„, a declarat purtătorul de cuvânt al OMS, Margaret Harris.
Austria este prima țară din UE care ia măsura reintroducerii restricțiilor. Austriecii vor fi din nou obligați să poarte la interior măști FFP 2, asta după ce măsura fusese eliminată la începutul lunii.
sursa: stiri.tvr.ro
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.