Atleții de la CSM Ploiești au obținut 9 medalii la Bacău

Atleţii de la CSM Ploieşti au fost prezenţi, în weekend, la Bacău, acolo unde s-au desfăşurat cea de a doua etapă a Campionatului Naţional de Seniori, Tineret şi Juniori, precum şi Campionatul Naţional Universitar.

Băieţii antrenaţi de Augustin Iancu şi Robert Munteanu au urcat de 9 ori pe podium, ei reuşind să cucerească 5 medalii de aur, două de argint şi două de bronz.

Iată care au fost performanţele sportivilor de la CSM Ploieşti:

60 metri

Petre Rezmiveş – locul 1

Costin Homiuc – locul 2 la Campionatul Naţional şi locul 1 la Campionatul Universitar

400 metri

Cristian Radu – locul 1 atât la Campionatul Naţional, cât şi la Campionatul Universitar

David Năstase – locul 3 atât la Campionatul Naţional, cât şi la Campionatul Universitar

Mihai Lazăr – locul 7 la Campionatul Naţional, locul 5 la Campionatul Universitar

Ştafetă 4×400 metri

Bogdan Oprina şi Mihai Lazăr – locul 1 la Campionatul Universitar

Mihai Ursachi – locul 2 la Campionatul Universitar

Întrecerea de la Bacău a reprezentat ultima repetiţie înaintea Campionatelor Naţionale ce vor avea loc la Bucureşti, în perioada 6-7 februarie.

sursa: CSM Ploiești

 

Related posts

Leave a Comment

4 − two =