Asociația Prahova în Acțiune, planuri pentru comunitatea locală 

„Pregătit pentru a realiza ceva măreț!” și Campania „100 de exemple bune pentru România Centenară!” sunt numai două dintre programele inițiate de Asociația Prahova în Acțiune, care și-a propus să se implice în derularea de proiecte destinate comunității locale.Asociației Prahova în Acțiune și-a propus să inițieze, să promoveze și să susțină proiecte pentru comunitatea locală, iar primele rezultate deja au apărut.

„Scopul asociației este acela de inițiere, promovare și susținere de proiecte și inițiative, precum și promovarea și susținerea de oameni de valoare în vederea dezvoltării comunității prahovene. Am început primele acțiuni în luna aprilie când am dat startul programului „Pregătit pentru a realiza ceva măreț”. Este un program gratuit de pregătire dedicat persoanelor dornice să se implice în viața comunității locale și de asemenea aleșilor locali. Am considerat că se impune realizarea unui astfel de program pentru că am tot constatat o anumită stare de blazare în comunitatea ploieșteană, dar și prahoveană”, a declarat miercuri, la Ploiești, Mihai Apostolache, președintele Asociației Prahova în Acțiune.

 

 

 

 

 

 

 

 

Observatorulph

 

Related posts

Leave a Comment

three × four =