Armata se implică în anchetele epidemiologice. Sute de militari, detașați la DSP

15 decembrie 2020  |  19:23  |  👁 411 Vizualizari


Aproximativ 600 de militari vor fi puși la dispoziţia Direcţiilor de Sănătate Publică pentru a ajuta la realizarea de anchete epidemiologice, a anunțat Ministerul Apărării Naţionale (MApN)
Militarii vor îndeplini sarcini de operatori call-center, precum şi de operatori calculator, pentru completarea bazelor de date care se întocmesc în cadrul acţiunilor de combatere a pandemiei de COVID-19. Primii 230 de militari acţionează, începând de marţi, 15 decembrie, în judeţele Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoşani, Braşov, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Tulcea, arată sursa citată.
De asemenea, sunt pregătite efective care să-şi desfăşoare activitatea, în aceleaşi condiţii, în Municipiul Bucureşti şi în alte judeţe, în funcţie de solicitările Direcţiilor de Sănătate Publică. Colaborarea cu direcţiile de sănătate publică se realizează în baza unor protocoale instituţionale, la solicitarea acestora, precizează ministerul.
Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.