ANM – avertizări Cod Galben. Caniculă și disconfort termic accentuat, dar și ploi torențiale

30 iulie 2020  |  08:05  |  👁 684 Vizualizari


Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a lansat mai multe avertizări Cod Galben valabile în următoare perioadă, în aproape toată țara.
În intervalul 30 iulie, ora 10 – 1 august, ora 02.00, a fost emisă o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic accentuat pentru mai multe zone ale țării.
În cursul zilei de joi, 30 iulie, în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei, Dobrogei, precum și în centrul și sudul Moldovei, va fi caniculă, temperaturile maxime vor depăși frecvent 35 de grade, iar pe arii restrânse se vor situa peste 37 – 38 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, iar noaptea de joi spre vineri, 30 – 31 iulie, va fi tropicală, cu temperaturi care, în general, nu vor coborî sub 20 de grade.
Disconfortul termic va fi ridicat și în restul teritoriului, iar în zonele de câmpie și de podiș, indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități.
O altă avertizare Cod Galben a fost emisă pentru intervalul 30 iulie, ora 12 – 31 iulie, ora 02.00, de instabilitate termică temporar accentuată.
În acest interval, la munte, în nordul, nord-estul și local în centrul țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii, averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și izolat grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și izolat 30 – 50 l/mp.
Pentru ziua de vineri, 31 iulie, a fost emisă o avertizare Cod Galben de disconfort termic accentuat. În cursul zilei de vineri, 31 iulie, în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei și Dobrogei va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 35…37 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură- umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, iar noaptea de vineri spre sâmbătă, 31 iulie – 01 august, va fi tropicală, cu temperaturi care nu vor coborî sub 20 de grade.
Disconfortul termic se va menține ridicat și în Banat și sudul Moldovei, unde indicele temperaturăumezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități.
Pentru perioada 31 iulie ora 12 – 1 august ora 02.00, ANM a mai lansat și o informare meteorologică de instabilitate atmosferică.
În intervalul menționat în sud-vestul, sudul, estul țării și local în centru, instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și izolat grindină.Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe suprafețe mici 40 – 50 l/mp.
Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.