ANM anunță vreme deosebit de rece şi ninsori în toată ţara în următoarea perioadă

Iarna începe ușor ușor să își intre în drepturi. În următoarea perioada vremea se anunță a fi capricioasă, pe alocuri căzând cantități momentan nesemnificative de zăpadă. 

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, o atenţionare meteorologică de vreme deosebit de rece, ninsori şi intensificări ale vântului, valabilă până duminică, la ora 12.00.

Potrivit ANM, vremea va fi deosebit de rece de vineri dimineaţa, de la ora 5.00, apar ninsori şi intensificări ale vântului la munte şi precipitaţii slabe mixte în zonele joase de relief, atenţionarea urmând să fie valabilă până duminică, la ora 12.00.

„În intervalul menţionat vremea va deveni rece în toată ţara, chiar deosebit de rece în estul şi sud-estul teritoriului, unde şi vântul va avea unele intensificări. Valorile termice vor fi negative în cursul nopţilor şi al dimineţilor în majoritatea regiunilor.

În zonele montane va ninge şi vor fi intensificări ale vântului îndeosebi pe creste, spulberând zăpada. În regiunile estice, sudice şi centrale se vor semnala precipitaţii slabe, dar sub formă de ninsoare sau lapoviţă, mai ales în cursul zilei de vineri, 16 noiembrie şi al nopţii de vineri spre sâmbătă (16/17 noiembrie)”, declară ANM.

Related posts

Leave a Comment

13 + 1 =