Alimentele pe care ar trebui să le consumi și cele pe care ar trebui să le eviți vara

Vara este anotimpul în care ai parte de o mulțime de opțiuni pe care le poți include în dieta pe care o urmezi, aici incluzând fructe și legume proaspete.

În același timp, mai există și înghețata care tuturor ne place, deși există și aici alte variante vegane și prietenoase cu dieta ta sau, dacă vorbim despre alimente nepotrivite, sucurile pline de zahăr și calorii.

Acum, vara, este momentul ideal să faci o curățenie în ceea ce privește obiceiurile tale alimentare și să acorzi o mai mare atenție asupra alimentelor pe care le consumi.

Iată selecția noastră de alimente pe care le poți consuma și cele pe care ar trebui să le elimini:

 

Ce să consumi:

 

1. Mango

Mango-ul este unul dintre fructele fresh, răcoritoare și care îți asigură nivelul optim de sațietate vara. Poate fi folosit atât în combinație cu un iaurt, dar și ca bază în sucurile naturale din fructe. Îți întărește imunitatea, fiind bogat în vitamina C, având grijă și de sănătatea ochilor tăi.

2. Pepene

Pepenele este un fruct perfect de consumat vara. Este bogat în antioxidanți și poate fi folosit în mai multe combinații delicioase. Pe lângă asta, este singurul fruct care îți asigură hidratarea de care organismul tău are nevoie.

3. Iaurt

Iaurtul este soluția ideală și la îndemână când vine vorba să pregătești o masă delicioasă vara. Este bogat în proteine și probiotice și îți menține senzația de foame pentru multe ore, dar este și scăzut în calorii, lucru care este de luat în seamă atunci urmezi o dietă. Poate fi folosit atât în smoothie-uri, cât și în combinație cu diferite fructe sau semințe.

4. Pepene galben

Dacă mai devreme am vorbit despre pepenele roșu, acum a venit momentul să vorbim și de cel galben. Cel galben este bogat în vitamina A, C, având grijă de sistemul tău imunitar. În același timp, dacă mănânci în mod regulat, pielea ta va deveni mult mai strălucitoare și sănătoasă.

5. Salata cu frunze verzi

Nu vorbim de orice fel de frunze, ci de cele verzi precum spanacul sau kale. Conțin vitamina A și carotenoide care îți protejează pielea împotriva razelor ultraviolete, hidratându-ți în același timp pielea. Combină aceste frunze verzi cu diferite semințe, nuci, legume și chiar fructe.

6. Avocado

Un aliment pe care cu siguranță l-ai încercat este avocado-ul, bogat în grăsimi sănătoase. Conține 20 de vitamine, minerale, dar și fibre, asigurându-ți senzația de sațietate pe întreg parcursul zilei. Îl poți mânca așa cum este sau combinat în diferite salate sau sosuri de sezon.

 

Ce să NU consumi:

1. Înghețata la cornet

Știm, este sezonul înghețatei, dar chiar și în acest caz există nenumărate variante potrivite dietei tale, precum înghețatele vegane sau fără zahăr. Înghețatele la cornet conțin foarte mult zahăr, care nu fac deloc bine sănătății tale.

2. Hot dog

Pe cât de gustoși ar fi, pe atât de nesănătoși sunt. Carnea procesată nu este deloc sănătoasă, provocându-ți anumite afecțiuni care pe parcurs se pot transforma în probleme mai grave.Pe lângă acesta, și sosurile specifice sunt destul de periculoase. Alternativa ar fi un sandwich cu piept de pui, care cu siguranță îți va menține senzația de foame.

3. Înghețata fără zahăr

Dacă la prima vedere pare soluția ideală, iată că nu este deloc așa. Acea lipsă de zahăr este înlocuită cu alte lucruri complet nesănătoase, precum chimicalele. Încearcă un gelato sau chiar o înghețată vegană, care este la mare căutare în toate gelateriile.

4. Ceaiul rece

Știm că vara este foarte cald, iar soluția la îndemână de a te răcori este un ceai rece cumpărat de la magazin. Aceste ceaiuri sunt bogate în zahăr și diferiți îndulcitori artificili. Cel mai bine ar fi să îți faci chiar tu propriul ceai rece acasă, adăugând puțină lămâie pentru și mai multă aromă.

5. Înghețata sandwich

Așa cum probabil ți-ai dat seama, nici această înghețată nu este bună deoarece conține grăsimi nesănătoase și destul de multe calorii. Îți poți face o poftă din când în când, dar nu face o obișnuință din asta, alegând alte variante mai sănătoase.

6. Carnea gătită excesiv

Vara este anotimpul ideal de a ieși la grătar cu prietenii, dar probabil nu știi și faptul că acea carne făcută pe grătar nu este deloc una potrivită de consumat, mai ales în acest anotimp. Atât carnea de pui, de porc, cât și peștele gătite pe grătar exterior la o temperatură atât de mare indică un număr foarte mare de chimicale.

sursa:elle.ro

Related posts

Leave a Comment

one × 2 =