ALERTA – Onea şi Portocala, încă două luni sub control judiciar!

Procurorul Adina Florea a prelungit, marţi, 21 mai, controlul judiciar pe o durată de 60 de zile pentru Lucian Onea, fost şef DNA Ploieşti, și Mircea Negulescu, zis Portocală, fost procuror DNA Ploieşti, au confirmat reprezentanţii SIIJ, pentru STIRIPESURSE.RO.

În cazul lui Lucian Onea este menţinutută şi interdicţia de a profesa, în vreme ce Mircea Negulescu a fost deja exclus din magistratură de Secţia pentru procurori a CSM.

Tot marţi, la Secţia Specială pentru investigarea magistraţilor a fost audiată femeia de serviciu de la DNA Ploieşti.

Lucian Onea este urmărit penal pentru săvârşirea infracţiunilor de participaţie improprie sub forma complicităţii la favorizarea făptuitorului, represiune nedreaptă şi cercetare abuzivă, constituirea unui grup infracţional organizat, inducerea în eroare a organelor judiciare, fals intelectual, uz de fals, divulgarea informaţiilor secrete de stat, abuz în serviciu, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Potrivit Parchetului General, Lucian Onea şi fostul procuror Mircea Negulescu l-au determinat prin constrângere pe fostul deputat Vlad Cosma, ameninţându-l în mod direct că o vor inculpa pe sora acestuia, Andreea Cosma, să întocmească în fals o sesizare pe un alt nume şi tabele/liste cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept mită electorală. Documentele au fost expediate prin fax şi poştă din Chişinău la DNA Ploieşti.

Related posts

Leave a Comment