Al doilea om din lume care scapă de virusul HIV

Un bărbat din Londra, infectat cu virusul HIV, cel care produce SIDA, ar putea fi al doilea om din lume care scapă de virus, în urma unui transplant de celule stem de la o persoană rezistentă la HIV.
O a doua persoană a prezentat o remisiune de durată a virusului HIV-1, cel care produce SIDA, după întreruperea tratamentului şi este probabil vindecată, urmează să anunţe marţi o echipă de cercetători în cadrul unei conferinţe medicale, relatează Agerpres, citând AFP.
La zece ani după confirmarea primului caz al unui pacient cu HIV care a intrat în remisiune, un al doilea caz, cunoscut sub numele de “pacientul din Londra”, nu a mai prezentat niciun semn de infecţie cu acest virus de peste 19 luni, au afirmat cercetătorii în revista Nature.
Ambii pacienţi au suferit transplanturi de măduvă osoasă pentru a trata cancere de sânge, primind celule stem de la donatori cu o mutaţie genetică rară ce împiedică instalarea virusului HIV.
“Ajungând la o remisiune în cazul celui de-al doilea pacient prin utilizarea unei abordări similare am demonstrat că ‘pacientul din Berlin’ nu a fost o anomalie”, a declarat cercetătorul principal Ravindra Gupta, profesor la Universitatea din Cambridge, referindu-se la primul caz din lume de remisiune la un pacient cu HIV.
Milioane de persoane infectate cu HIV din întreaga lume ţin sub control boala cu ajutorul unei terapii antiretrovirale (ARV), însă acest tratament nu conduce la dispariţia virusului. ”În prezent, singura modalitate de a trata HIV este administrarea de medicamente care conţin virusul şi pe care oamenii trebuie să le ia toată viaţa”, a notat Gupta.

Related posts

Leave a Comment