Aflat la bilanțul ISU Prahova, Raed Arafat trage un semnal de alarmă în privința prevenirii incendiilor

Aflat la Ploiești, la bilanțul ISU Prahova, secretarul de stat, Raed Arafat a prezentat metodele de prevenire a factorilor care provoacă incendii.

Arafat a vorbit despre aplicarea sancțiunilor, cât și despre pericolele la care sunt expuse viețile cetățenilor, dar și cele ale salvatorilor pompieri.

,,Amendarea devine singura metodă prin care se poate atrage atenție asupra metodelor de prevenire în cazul unui incendiu. Faptul că în unele locuri nu țin cont de avertismente, însemna că sunt persoane care nu înțeleg ce înseamnă să încalci regulile de prevenire.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență trebuie să fie exigent, pentru că nerespectarea regulilor poate duce la ucidere de oameni.

Rolul nostru de prevenire este să nu avem oameni care să fie răniți sau să fie afectați de situații de urgență care puteau fi prevenite și să nu avem pierderi de vieți. 

Pierderile de vieți nu se întâmpla neaparat în rândul cetățenilor, pot să fie și în rândul pompierilor care intervin.

Adică o intervenție care ar putea fi prevenită, pune în risc și viața pompierilor care intervin. Sperăm să vedem o scădere a amenzilor, nu pentru că nu trebuie să fie date, ci pentru că nu va fi necesar să fie aplicate, dacă populația înțelege ce înseamnă aplicarea regulilor care sunt obligatorii pentru prevenirea incendiilor. 

Înseamnă că avem ofițeri care sunt vigilenți și exigenți și îi felicit pe cei care își fac treaba și își fac corect, pentru că asta este și singura metodă prin care într-adevăr să protejăm populația.” a conchis Raed Arafat pe această temă.

Related posts

Leave a Comment

thirteen + seventeen =