Administratorii domeniului de schi din Sinaia dau asigurări că pârtiile vor rezista în condiţii bune cel puţin până la începutul lunii aprilie

8 martie 2021  |  11:11  |  👁 679 Vizualizari


Vremea nu ține cont de data din calendar și aduce zăpadă în mai toate zonele ţării, dar mai ales la munte. Pârtiile au fost acoperite peste noapte de un strat nou de zăpadă, spre bucuria schiorilor, dar și a hotelierilor. În Poiana Brașov, în ciuda restricțiilor, în primele două luni din acest an numărul turiștilor a fost apropiat de cel din sezonul 2020.

Iarna s-a întors în toată țara, dar mai ales la munte, unde pârtiile s-au împrospătat cu un strat generos de zăpadă. Înșelătoare, spun cei mai experimentați, mai ales pentru cei care fac primii pași cu schiurile.

Deși anul trecut a fost unul greu, după ce au tras linie administratorii afacerilor din turism aflate în zonele montane au constatat că nu stau chiar atât de prost.

Vreme bună şi condiţii excelente de schi au fost și la Sinaia, pe pârtiile din Valea Dorului și Valea Soarelui. La 2000 de metri altitudine, în vârful Bucegilor, turiştii au s-au bucurat de zăpada și aer curat.

Turiștii au profitat și de soarele generos pentru a căpăta un bronz perfect.

Pentru pasionații sporturilor de iarnă, finalul de sezon pare încă departe.

Administratorii domeniului de schi din Sinaia dau asigurări că pârtiile vor rezista în condiţii bune cel puţin până la începutul lunii aprilie.

sursa: stiri.tvr.ro

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.