Administrația Fondului pentru Mediu a dat, marți, startul programul denumit generic Casa Verde Fotovoltaice. Persoanele fizice se vor putea adresa instalatorilor validați, care au încheiat contract cu Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), în vederea înscrierii în Program.
Ministerul Mediului a anunțat că fondurile ajung pentru 33.000 de beneficiari, care vor primi până la 20.000 de lei pentru a-și monta pe acoperiș sau în curte astfel de surse de energie. Înscrierile se fac online, în aplicația destinată acestui program, unde pot fi încărcate cererile.
Programul „Casa verde” asigură o finanţare de cel mult 20.000 de lei, adică 90% din costul unui sistem de panouri fotovoltaice cu o putere instalată de 3kw. Restul de 10%, trebuie să-l plătească beneficiarul.
Ce se finanțează de către Administrația Fondului pentru Mediu
– cheltuielile cu achiziţia sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3kWp
(sistemul de panouri fotovoltaice, invertor, conexiuni, tablou electric);
– cheltuielile cu montajul şi punerea în funcţiune a sistemului de panouri fotovoltaice (15% din costurile echipamentelor şi instalaţiilor electrice);
– TVA aferentă cheltuielilor eligibile.
Cine beneficiază de finanțare:
– Persoanele fizice cu domiciliul în România;
– Proprietarul imobilului construcţie pe care se amplasează sistemul de panouri fotovoltaice;
– Persoanele fizice care au acordul tuturor proprietarilor cu privire la implementarea proiectului, în situaţia în care imobilul construcţie pe care se amplasează sistemul de panouri fotovoltaice este deţinut în coproprietate (copropietarii semnează pe cererea de finanțare);
– Imobilul nu trebuie să facă obiectul unui litigiu în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti, vreunei revendicări potrivit unei legi speciale sau dreptului comun sau al unei proceduri de expropriere pentru cauză de utilitate publică;
– Persoanele fizice care nu au obligaţii restante la bugetul de stat şi la
bugetul local;
Primul pas pentru a fi admis în program
Primul lucru pe care trebuie să îl facă beneficiarii este să contacteze un instalator de panouri fotovoltaice aprobat, din lista publicată pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu, şi apoi să pregătească cele cinci documentele necesare pentru înscriere.
De aici se va ocupa instalatorul, pentru că el este cel care trebuie să introducă documentele în aplicaţia dedicată acestui program. După aprobare, în cel mult opt luni, trebuie instalat sistemul de panouri fotovoltaice care, ulterior, va fi decontat de stat.
Şi în cadrul acestui program este valabilă regula „primul venit, primul servit”, aşa că iniţiatorii vă îndeamnă să vă grăbiţi, dacă vreţi să vă înscrieţi.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.