Acţiune cultural-educativă, desfăşurată sub formă de voluntariat

Membrii Cercului „Cinstim eroii neamului” al Casei de Cultură „Ion Luca Caragiale” a municipiului Ploieşti vor participa mâine, 23 octombrie, la o acţiune cultural-educativă, desfăşurată sub formă de voluntariat, care vizează plantarea de flori la Monumentul Eroilor Militari de la Cimitirul „Bolovani”. Această activitate este prilejuită de Sărbătorirea Zilei de 25 Octombrie –„Ziua Armatei Române”, sub egida Proiectului Naţional ,,România 100”, coordonatorul acestui cerc fiind sociologul Vicol Neculai.
Prin participarea la astfel de acţiuni, Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale”a municipiului Ploieşti îşi propune formarea şi dezvoltarea unui mediu cultural-educativ, menit să contribuie la înţelegerea principalelor momente ale istoriei şi ale tradiţiilor naţionale; promovarea valorilor culturale româneşti, cunoaşterea de către tineri a patrimoniului cultural; dezvoltarea interesului copiilor şi tinerilor pentru istoria neamului românesc.

Related posts

Leave a Comment

2 × two =