Artistul Benone Sinulescu a murit joi la vârsta de 84 de ani, la spital, în urma unei pneumonii care s-a complicat, pe fondul unor probleme multiple de sănătate.
Benone Sinulescu se afla internat în spital de duminică, iar starea sa s-a înrăutăţit continuu, decedând joi în jurul orelor 14:00.
Artistul născut la data de 24 mai 1937 într-o familie muncitoare, și-a descoperit dragostea pentru muzică încă de când era copil. Micului artist îi plăcea să cânte cocoțat într-un copac, acolo unde credea că putea atrage atenția întregii lumi. A cântat în corul bisericii, la Denii și la Prohod. De altfel, avea și de unde să moștenească talentul. Tatăl său avea o voce deosebită.
După ce a terminat școala elementară în Siriu, Benone Sinulescu a devenit solistul școlii din Pleșcoi, precum și dirijorul corului. La vârsta de 12 sau 13 ani, știa deja pe de rost melodii cântate de Maria Tănase, Ioana Radu, Maria Lătărețu și Ion Luican. Tot elev fiind, la Școala Medii Tehnice din Buzău, a început să cânte la stația de amplificare a orașului, iar unul dintre primele melodii pe care le-a interpretat a fost ”De la moară până la gară” a Ioanei Radu.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.