A fost aprobat Planul de acţiune pentru valorificarea patrimoniului cultural în vederea sporirii competitivităţii turismului

1 aprilie 2022  |  09:56  |  👁 263 Vizualizari


Aprobarea Planului reprezintă şi realizarea jalonului 327 aferent Componentei 11 – Turism şi Cultură din cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

„Documentul aprobat de către cele trei ministere reprezintă asumarea unui parcurs al predictibilităţii privind creşterea impactului economic al turismului şi al culturii la PIB-ul României. Vorbim despre domeniile cele mai afectate de pandemia COVID-19, dar care au potenţialul cel mai mare de creştere, într-un timp foarte scurt”, a declarat Dan Vîlceanu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, potrivit Agerpres.

Obiectivul general al planului de acţiune îl reprezintă valorificarea patrimoniului naţional cultural în vederea creşterii competitivităţii economice şi promovarea transformării socio-economice durabile în zonele rurale şi defavorizate.

Prin intermediul a 6 acţiuni principale şi 8 acţiuni secundare, care cuprind entităţile responsabile, termenele limită, bugetele şi modalitatea de monitorizare, documentul reprezintă abordarea interdisciplinară necesară pentru ca instituţiile publice şi mediul privat din România să dezvolte şi diversifice ofertele turistice culturale.

România, destinaţie culturală cu obiective şi atracţii turistice de valoare europeană şi universală

Potrivit Raportului special, realizat de Curtea de Conturi Europeană, pandemia de COVID-19 a avut un impact dramatic şi fără precedent asupra sectorului turismului în întreaga lume, implicit şi în România, reducând drastic fluxurile turistice şi, prin urmare, veniturile întreprinderilor din acest sector. În primele trei trimestre ale anului 2020, numărul de turişti străini în UE a fost cu 67,5% mai mic decât cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului 2019.

Suplimentar, raportul UE „Patrimoniul contează pentru Europa”, din 2015, arată beneficiile reutilizării patrimoniului şi integrării acestuia în strategiile de revitalizare urbană, ca motor de dezvoltare prin crearea de locuri de muncă, servicii şi produse locale. Rolul patrimoniului pentru sectorul economic este astfel recunoscut la nivel european ca factor cu impact pozitiv asupra comunităţii şi societăţii, mediului construit, calităţii vieţii şi, mai ales, asupra dezvoltării economice.î

Turiştii care vizitează în prezent România nu cheltuie suficient

Planul de acţiune pentru valorificarea patrimoniului cultural în vederea sporirii competitivităţii sectorului turismului din România pentru perioada 2022-2026 urmăreşte să depăşească două mari provocări, care s-au accentuat în ultimii doi ani: turiştii care vizitează în prezent România nu cheltuie suficient, respectiv nu vin suficient de mulţi turişti cu venituri ridicate.

Planul de acţiune trasează liniile directoare în vederea realizării unor obiective precum: activitatea de cartografiere a zonelor geografice pentru identificarea destinaţiilor optime privind înfiinţarea şi operaţionalizarea Organizaţiilor de Management al Destinaţiei (OMD); stabilirea locurilor cu impact la nivel naţional şi internaţional ce pot fi utilizate pentru promovarea turismului în România şi care vor contribui la promovarea dezvoltării socio-economice durabile în zonele rurale şi defavorizate; investiţiile ce vor fi finanţate în cadrul componentei 11 din PNRR privind restaurarea unor obiective unice (biserici fortificate, mănăstirile din Moldova, capodopere arhitecturale din lemn, cetăţile dacice, satele tradiţionale, castelele etc.).

SURSA DCNEWShttps://www.dcnews.ro/a-fost-aprobat-planul-de-actiune-pentru-valorificarea-patrimoniului-cultural-in-vederea-sporirii-competitivitatii-turismului_864515.htmlhttps://www.dcnews.ro/a-fost-aprobat-planul-de-actiune-pentru-valorificarea-patrimoniului-cultural-in-vederea-sporirii-competitivitatii-turismului_864515.html

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.