A doua zi la rând cu peste 4.000 de îmbolnăviri: 4.013 de cazuri în ultimele 24 de ore

15 octombrie 2020  |  11:29  |  👁 110 Vizualizari


Alte 4.013 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore în România, bilanțul COVID-19 ajungând la 168.490, potrivit datelor publicate joi de Grupul de Comunicare Strategică. Este pentru a doua zi la rând când România înregistrează peste 4.000 de îmbolnăviri pe zi, cu o zi în urmă fiind raportate 4.016 cazuri noi. Joi au fost atinse noi recorduri: cele mai multe decese – 73 și cei mai mulți pacienți internați la terapie intensivă – 721.
Până astăzi, au decedat 5.674 de persoane diagnosticate cu COVID-19.
În intervalul 14.10.2020 (10:00) – 15.10.2020 (10:00) au fost raportate 73 de decese (46 bărbați și 27 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui și Municipiul București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 2 decese la categoria 50-59 de ani, 22 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 24 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 21 decese la categoria de peste 80 de ani.
Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.611. Dintre acestea, 721 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.770.481 de teste. Dintre acestea, 29.646 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 17.575 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.081 la cerereDe asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 211 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 15 octombrie.
Pe teritoriul României, 17.190 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.986 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 40.136 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 43 de persoane.
De la debutul pandemiei, 125.009 de pacienți au fost declarați vindecați.
Grupul de Comunicare Strategică nu a inclus, în informarea de la ora 13.00, și datele privind incidența cazurilor la 14 zile pentru județe și pentru București, susținând că aceasta “este în curs de actualizare și va fi comunicată ulterior”, imediat ce vor fi primite aceste date.
Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.