7 modele de ceasuri Seiko, care au definit istoria acestui brand

13 iulie 2020  |  06:57  |  👁 291 Vizualizari


Cei care nu cunosc mai nimic despre ceasurile Seiko, în afară de faptul că sunt niște ceasuri ieftine, cu cuarț, ar trebui să afle că această companie japoneză, ale cărei rădăcini se înfig în secolul 19, a lansat, de-a lungul anilor, câteva modele de ceasuri istorice. Acestea au fost adevărate borne ale orologiei mondiale, de aceea se cuvine să le trecem în revistă, pentru a înțelege de ce Seiko este un brand important atunci când vine vorba de ceasuri:

1 Seikosha Timekeeper (1895)

Kintaro Hattori, fondatorul companiei Seiko, avea doar 21 de ani atunci când a inaugurat magazinul de ceasuri K. Hattori în cartierul Kyobashi din Tokyo. La început, el construia și repara ceasuri de toate felurile. La 31 de ani, s-a parteneriat cu un inginer pe nume Tsuruhiko Yoshinawa, pentru a înființa, în anul 1892, fabrica de ceasuri Seikosha, precursoarea actualei companii Seiko.

După câțiva ani în care a produs ceasuri de perete de mare calitate, Seikosha a lansat, în 1895, primul ceas de buzunar, pe care l-a numit, simplu, Timekeeper. Carcasa de argint, de 54,9 mm era făcută în Japonia, dar majoritatea pieselor mecanismului erau importate din Elveția. Numele englezesc, „Timekeeper”, provenea din viziunea perspicace a afacerii lui Hattori, care a realizat că o asemenea denumire, în limba engleză, va impulsiona exporturile acestui produs.

2 Laurel (1913)

Hattori a lua aminte la creșterea rapidă a popularității ceasurilor de mână și a prezis că cererea pentru acestea va depăși curând capacitățile de producție ale companiilor. Așa că, în 1913, la numai 11 ani de la lansarea primului ceas de perete Hattori, a adus pe piață Laurel – primul ceas de mână al companiei. Laurel avea o carcasă de argint, cu diametrul de 29,6 mm, un cadran de porțelan nichelat și un mecanism în 12 linii. Inițial, nevoia de import a pieselor presupunea producții lente pentru ceasurile Seikosha – 30-50 piese pe zi – dar după anul 1910, compania a început să-și producă singură propriile arcuri și, din 1913, propriile cadrane nichelate.

3 Primul ceas Seiko (1924)

Marele cutremur de pământ Kanto a lovit Japonia în 1923, distrugând fabrica Seikosha și stocurile aferente și oprind producția de ceasuri. Și totuși, Hattori a avut o determinare fantastică și a decis că trebuie să reconstruiască totul, în ciuda costurilor enorme. Un an mai târziu, a apărut pe piață primul ceas de mână cu denumirea Seiko pe cadran („Seiko” era, desigur, o prescurtare de la Seikosha care, în traducere liberă, înseamnă „Casa operelor de artă rafinate”).

Utilizarea de această dată a unui nume care nu era englezesc, indica faptul că Hattori devenise suficient de încrezător în calitatea ceasurilor sale, care s-ar fi vândut în ciuda faptului că, la acea vreme, se spunea că produsele fabricate în Occident sunt de o calitate superioară. Ceasul avea un cadran de 24,2 mm, făcut din nichel, un mecanism în 9 linii și un design care părea un Laurel stilizat. Micuțul cadran secundar avea să devină standard pentru ceasurile Seiko până în 1950, când compania a fost prima din Japonia care a produs un ceas ce avea secundarul laolaltă cu celelalte limbi.

4 Seiko Marvel (1956)

Seiko consideră că modelul Marvel este un reper esențial în istoria companiei, fiind primul al cărui mecanism a fost realizat complet „in-house”, fără a fi influențat de alte mecanisme făcute în Elveția sau aiurea. Diametrul mecanismului avea 26 mm, fiind mai mare decât la Seiko Super, dar egal cu cel de la Seiko Automatic, care s-a lansat în același an și care a fost primul ceas automatic al companiei.

Acuratețea și stabilitatea, care includeau o altă invenție Seiko, și anume sistemul de absorbție a șocurilor Diashock, erau superioare predecesoarelor lui, precum și altor ceasuri japoneze din vremea respectivă. Seiko Marvel s-a produs până în 1959, când a fost înlocuit cu Seiko Gyro Marvel, care avea un mecanism automatic nou, ce sporea eficiența rotirii limbilor.

5 Primul Grand Seiko (1960)

Acesta este ceasul pe care Seiko l-a creat pentru a deveni „cel mai bun ceas din lume”, în termeni de acuratețe și precizie. Mecanismul Caliber 3180 era pur și simplu genial. Ceasul avea o carcasă placată cu aur, avea 34,9 mm diametru și o grosime de 10 mm. Fiecare Grand Seiko venea la pachet cu un certificat de originalitate, care garanta un standard de precizie setat de Seiko (și care, comparând cu zilele noastre, avea criterii mai stricte decât are agenția elvețiană COSC în standardele pentru cronometrele certificate). Ceasul avea un cadran curat, limbi lungi și linii duble și scurte, în loc de cifre, stabilind codurile de design la care ceasurile Grand Seiko încă aderă și în prezent.

6 Seiko Crown Chronograph (1964)

Având în vedere succesele anterioare, nu e deloc surprinzător că Seiko a fost responsabil și pentru crearea primului cronograf japonez. Povestea lui începe cu Jocurile Olimpice din 1964, care au avut loc în Tokyo, la care Seiko a fost „metronomul” oficial al competițiilor. Seiko a oferit peste 1200 de diverse tipuri de cronometre pentru diverse întreceri olimpice, iar pentru a comemora evenimentul a fost lansată o versiune comercială a unui ceas de mână cu cronometru și sistem monopusher. Seiko Crown Chronograph avea o carcasă de oțel inoxidabil de 38,2 mm diametru și o grosime de 11,2 mm, fiind rezistent la apă, până la adâncimi de 30 m.

7 Seiko Quartz Astron (1969)

În 1969, Seiko a lansat un ceas care la un moment dat avea să amenințe banalizarea tuturor ceasurilor ce dispuneau de mecanism automatic. Seiko Quartz Astron a fost primul ceas din lume cu quarț, reprezentând o altă bornă în industria orologiei mondiale. Oscilatorul în formă de furcă asigura mișcarea mecanismului de tip Caliber 35A, care avea o acuratețe uluitoare, de numai +/- 5 secunde pe lună, de departe mai bună ca a oricărui ceas mecanic.

Motorul mic și subțire economisea energie prin mișcarea celei de-a doua limbi doar o dată pe secundă, fapt ce reprezenta o noutate absolută. Oscilatorul era rezistent la șocuri și funcționa grație unui voltaj minuscul, care presupunea să schimbi bateria doar o dată pe an. Interesant este că deși, în timp, ceasurile cu cuarț au devenit extrem de ieftine, acest prim model era foarte luxos și venea cu o carcasă din aur de 18 carate. În 2019, la 50 de ani de la lansare, modelul a avut parte de o ediție aniversară.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.