Pacientul sub acoperire, prima victimă. Angajatul unui spital din Bucureşti, concediat după ce a luat bani de la un pacient fals

Proiectul anunţat de ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, prin care în spitale vor fi trimişi pacienţi falşi pentru a vedea care sunt medicii şi asistentele care cer bani pentru servicii medicale, începe să dea roade. Un angajat al unui spital din Bucureşti a fost concediat deja. Angajatul unităţii sanitare a perceput o taxă suplimentară faţă de tariful legal pentru întocmirea unei…

Ce reacții se declanșează în creierul copilului tău atunci când asistă la certurile părinților

Multe familii consideră că certurile dintre părinți trebuie trecute cu vederea deoarece reprezintă un lucru normal. Adevărul este însă că pot cauza creierului copilului tău probleme dintre cele mai neplăcute, începând de la instabilitate emoțională și terminând cu performanță cognitivă redusă. Află în continuare toate detaliile. De ce este o problemă când părinții se ceartă? Copiii sunt ca niște scale…

Simona Halep, marea câştigătoare de la Wimbledon, va fi azi pe Naţional Arena. Ce trebuie să ştie fanii?

Cine doreşte să o felicite la scena deschisă pe marea câștigătoare de la Wimbledon, Simona Halep, o poate face miercuri, începând cu ora 19:00, pe Arena Naţională. Intrarea la ceremonia de prezentare a trofeului va fi gratuită, iar accesul se va face pietonal pe la cele două intrări, începând cu ora 17:00. Simona a învins-o pe Serena Williams în finala…