Program prelungit la Serviciul pentru Eliberarea Pașapoartelor Prahova

Începând de ieri, Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Prahova are program prelungit cu două ore, faţă de orarul iniţial. Decizia – valabilă la nivel naţional – a fost luată pentru a se face faţă solicitărilor venite din partea cetăţenilor, mai ales pe perioada verii. Şeful acestui serviciu – comisar Larisa Zaharia, a confirmat ieri că, pe…

690 de IMM-uri din județul Prahova au fost admise în cadrul Programului Start-Up Nation 2018

Peste 1.600 de aplicații au fost depuse din județul Prahova în cadrul Programului Start-Up Nation 2018, iar 690 dintre acestea au fost și admise. După ce agențiile de la nivel regional pentru IMM, Atragere de Investiții și Promovare a Exportului au definitivat verificarea tuturor planurilor de afaceri intrate în procesul de evaluare, dintre cei 1673 de aplicanți care au depus…

EURO 2019. Romania U21, calificare istorica in semifinale

Naţionala de tineret a României continuă să facă senzaţie la Campionatul European, unde a reuşit cea mai bună performanţă din istorie. Tricolorii mici s-au calificat în semifinalele competitiei, după ce au remizat cu Franţa. La Cesena, Mirel Rădoi a început meciul împotriva selecţionatei din Hexagon cu 5 jucători noi în primul 11, iar unul dintre ei putea deschide scorul. Lovitura…

Purtătorul de cuvânt al PSD vrea să fie președinte al României: ”Pentru viitorul nostru”

Purtătorul de cuvânt al PSD, Mihai Fifor, a anunţat luni că a luat decizia de a se înscrie în competiţia pentru candidatura la Preşedinţia României din partea PSD. “Am luat decizia de a mă înscrie în competiţia pentru candidatura la Preşedinţia României din partea PSD. Pentru că România are nevoie de consens, de construcţie şi de dialog. Trebuie să ieşim…

CONFORM UNUI STUDIU, COPIII ROMANI SUNT MAI FERICITI DECAT COPIII DIN CELE MAI BOGATE TARI EUROPENE

Copiii români sunt mai fericiţi decât copiii finlandezi sau britanici, potrivit unui studiu norvegian realizat în 15 ţări. Studiul arată că, pentru copii, fericirea nu este determinată de materialism, atât copiii din Norvegia, cât şi cei din Etiopia declarând că sunt mulţumiţi cu viaţa lor. Practic, studiul ne arată că la vârsta copilăriei, nu vedem încă lipsurile materiale care ne…

Instagram introduce o nouă funcție

Această nouă funcție se referă la posibilitatea de a face cumpărături în aplicație, fără a părăsi platforma. Șeful serviciului online Instagram, Adam Mosseri, a informat că platforma vrea să introducă noi funcții pentru cumpărături, precum achiziționarea produselor fără a părăsi aplicația și adăugarea unui “coș de cumpărături”, scrie Mediafax care citează Financial Times. Acesta a declarat că scopul său este…

Legea Pensiilor, din nou la vot. Mihai Fifor: Mă întreabă lumea de unde avem bani

Purtătorul de cuvânt al PSD, Mihai Fifor, a explicat printr-o postare pe pagina sa de Facebok că bugetul României include şi mărirea pensiilor, promisă de PSD prin programul de guvernare, şi a acuzat opoziţia că nu înţelege noţiuni de economie. “Astăzi se dezbate Legea pensiilor în comisii, iar mâine va fi votul final. Am fost întrebat de unde avem vom…