Copiii înscrişi la grădiniţă primesc 100 lei/lună, dacă familia câştigă 530 lei/lună/membru

O nouă propunere legislativă depusă la Camera Deputaţilor prevede modificarea Legii nr.248 din 28 octombrie 2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, potrivit Mediafax. Propunerea vizează creşterea numărului de copii din familii cu venituri reduse care sunt sprijiniţi să meargă zilnic la grădiniţă.Astfel, iniţiativa legislativă prevede schimbarea condiţiilor de eligibilitate, de la un venit…

Băsescu, despre candidatul PSD la prezidențiale: „Femeie de 45 de ani, blonduță”

Traian Băsescu consideră că PSD ar trebui să propună pentru prezidențiale o femeie „care a avut succes pe plan profesional, în jur de 45 de ani, blondă şi atrăgătoare”, dând exemplul Croaţiei sau Slovaciei în acest sens. “Eu cred că trebuie să caute în afara partidului. Unii o iau în glumă, eu o spun foarte serios. Trebuie să caute o…

Anulare adopție Sorina. Avocat, în direct la România TV: Înregistrez în câteva minute această acțiune

Avocatul familiei maternale, Victor Dumitrică, a anunțat, la România TV, ce urmează să facă în instanță chiar astăzi. ”Urmează să înregistrez în câteva minute această acțiune la instanță” a spus avocatul. Familia maternală va cere anularea adopției Sorinei, încercând, astfel, să împiedice și scoaterea fetei din țară. ”Părinții adoptivi și-au dat acordul ca fetița să fie victima unei acțiuni violente,…

Imagini cu un troleibuz aflat în trafic care a luat foc la Ploiești

Incidentul a avut loc, potrivit unui cititor al Observatorulph.ro, sâmbătă dimineață, pe traseul 44. Troleibuzul se afla în trafic, pe strada Elena Doamna, iar la un moment dat, în zona din spatele mijlocului de transport, a început să iasă fum. „S-a întâmplat pe strada Elena Doamna, la ora 10.00. A luat foc în zona din spatele troleibuzului”, a povestit cititorul…

Dăncilă ia în calcul demiterea șefului CNAIR. Planuri anunțate pentru autostrăzi

Premierul Viorica Dăncilă a declarat că ia în calcul şi în prezent demiterea şefului CNAIR, Narcis Neaga. Ea a fost întrebată dacă îşi menţine declaraţia de anul trecut privind demiterea lui Narcis Neaga dacă nu se construiesc 100 de kilometri de autostradă. “Iau în calcul şi acum acest lucru (n.r. demiterea lui Neaga)”, a spus Dăncilă, duminică, la Antena 3,…

Studiile au arătat că persoanele care își iau mai des VACANȚĂ trăiesc mai mult

Persoanele care pleacă des în vacanță, trăiesc mai mult. Un echilibru sănătos al stilului de viață este critic în asigurarea stării de bine a oricărui angajat. Chiar dacă unii văd cu ochi critici vacanțele dese, psihologii sunt de părere că angajații care își iau vacanțe mai dese, trăiesc mai mult și sunt mult mai productivi. Vicepreședintele și managerul general al…