Pe parcursul întregii zile de scrutin, în care au fost aleși primarii și consiliile locale, angajații MAI au primit 83 de sesizări referitoare la fapte care au legătură cu procesul electoral.
Cele mai multe dintre acestea se referă la fotografierea buletinului de vot și continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale. De asemenea, au fost înregistrate patru sesizări privind coruperea alegătorilor, patru cazuri referitoare la sfătuirea alegătorilor să voteze într-un anumit fel, trei sesizări de turism electoral și câte o sesizare privind frauda la vot, tulburarea liniștii publice, împiedicarea votului sau violarea confidențialității votului.
Potrivit MAI, 42 de sesizări nu s-au confirmat. În urma verificărilor, au fost constatate 33 de contravenții și s-au aplicat amenzi în valoare de 25.200 de lei. În șapte dintre situații se efectuează cercetări pentru săvârșirea unor posibile fapte de natură penală.
600 de lei amendă pentru fotografierea buletinului de vot Pe parcursul zilei, au fost identificate și câteva situații mai deosebite.
De exemplu, în județul Bacău, cineva a sesizat că la secțiile de votare din satele Tamași, Chetriș și Furnicari sunt persoane care, sub pretextul că iau temperatura alegătorilor, le sugerau acestora cum să voteze.De asemenea, în județul Dolj, la o secție de votare din orașul Filiași, o persoană a fost depistată că a fotografiat buletinul de vot și a luat o amendă de 600 de lei.
O situație similară a fost descoperită în orașul Târgu Bujor, din județul Galați. Și tot în Dolj, o persoană a votat la o secție din comuna Sadova, deși avea actul de identitate anulat, fiind acum cercetată pentru fraudă. În comuna Găneasa din județul Ilfov, cineva a sesizat că unele persoane promiteau sume de bani celor care votau un anumit candidat. Polițiștii fac cercetări în acest caz. Circa 1.500 de angajați ai MAI au fost mobilizați pentru alegerile parțiale de duminică.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.