Măsura prezentată de Ministerul Finanțelor, de subvenționare cu 50 de bani/litrul de carburant, nu este de ajuns, susține Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), fiind insuficientă în raport cu mărimea și nevoile.
Conform UNTRR, la o rambursare de 0,5 lei/litru este acoperit un consum de doar 600 milioane litri de motorină, în condițiile în care, în România, consumul de motorină este de 8-9 ori mai mare.
Măsura de rambursare propusă de Guvern ar returna firmelor aproximativ 270 euro/camion, respectiv doar 5,9% din costul lunar al motorinei per camion.
“Astfel, bugetul propus de Guvern ar subvenționa motorina doar pentru sub 5% din parcul total de vehicule comerciale, în condițiile în care în România există 40.500 de firme de transport rutier de mărfuri și persoane, respectiv 165.000 de vehicule destinate transportului rutier de mărfuri și 46.000 de vehicule destinate transportului rutier de pasageri. Totodată, sunt înmatriculate aproximativ 870.000 de vehicule de transport marfă – vanuri”, conform sursei citate.
În plus, spun transportatorii, procesul de rambursare urmează procedura de la rambursarea accizei – proces care a mers greoi.
Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România – UNTRR solicită Guvernului și Parlamentului:
1. Subvenționarea cu 1,5 lei/litru a prețului la carburant
3. Reducerea Accizei de la 330 Euro/1000 litri si de la 359 Euro/1000 litri la 21 Euro/1000 litri la motorină și benzină
4. Obligativitatea indexării tarifului de transport cu costul motorinei la fiecare săptămână
5. Obligativitatea plății componentei de carburant din tariful de transport la intervale de timp reduse la 15 zile
6. Amânarea plății finanțărilor – leasing financiar, leasing operațional, credit
7. Măsuri de reducere și amânare a plății taxelor și contribuțiilor sociale de către firmele de transport rutier, pentru a le oferi suport în cadrul fluxului de bani
8. Ajutoare de stat de minimis pe modelul francez, de 1300 euro pentru capete tractor, 600 euro pentru vehicule 7,5t-25,9 t, 400 euro pentru vehicule sub 7,5t, 300 euro pentru vehicule sub 3,5t și 1000 euro pentru autocare
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.