Vicecampioana României la popice a debutat cu victorie în noul an

Echipa feminină de popice Conpet Petrolul Ploiești, vicecampioana țării, a disputat, sâmbătă, primul meci din acest an. Dogaru și Co. au întâlnit formația Rapid București, în startul returului sezonului regulat al Diviziei Naționale.
Meciul s-a disputat la Ploiești, dar gazdă a fost Rapid, care își desfășoară activitatea tot în sala clubului Conpet, neavând o arenă în Capitală.
Echipa ploieșteană a reușit să se impună, cu scorul de 6-2 (4-2 la puncte de echipă; 3035-3001 la popice doborâte).
De menționat că în cadrul echipei prahovene au revenit două dintre jucătoarele importante: Alina Sanda și Florentina Naghi, însă doar cea din urmă a evoluat în meciul cu Rapid.
Pentru cele două echipe au evoluat următoarele jucătoare:
Conpet Petrolul:
Nicoleta Trifan 506 popice doborâte (punct de echipă), Cristiana Ioniță/Alexandra Popa 482, Daniela Lăcătușu (cpt.) 500 (punct de echipă), Alice Vasile 482, Luminița Dogaru 567 (punct de echipă), Florentina Naghi 503 (punct de echipă).
Rapid:
Maria Enescu 488 popice doborâte, Denisa Marin 476 (punct de echipă), Andreea Băicoianu 516, Luminița Dobre (cpt.) 515 (punct de echipă), Ștefania Șchiopescu 537, Gabriela Ciorăscu 469.
De menționat că, ieri, a început la arena de popice de la CS Conpet finala Campionatului Național U18, care se va încheia astăzi.

Related posts

Leave a Comment

Apreciaza-ne munca iar noi te rasplatim cu cele mai noi stiri !

close-link