Tratament revolutionar pentru prahovenii care sufera accidente vasculare cerebrale

Spitalul Județean de Urgență Ploiești se află, începând de marți, pe lista unităților sanitare din cadrul Programului de Tromboliză intravenoasă în cazul accidentelor vasculare cerebrale.


Un Ordin de ministru al Sănătății a fost publicat în Monitorul Oficial și actualizează pe cel existent, în privința aprobării modului de administrare, finanţare şi implementare a acţiunilor prioritare pentru tratamentul intervenţional al pacienţilor cu accident vascular cerebral acut.

Lista inițială, care cuprindea doar 10 centre, a fost mărită cu alte 31 de unităţi sanitare, între care se află și Spitalul Județean Ploiești.
“Programul și-a dovedit eficiența, mulți pacienți care au beneficiat tratament intervențional în caz de AVC fiind recuperați. Din această cauză, împreună cu specialiștii am decis extinderea acestuia la nivel național. Tratamentul acut farmacologic și intervențional reprezintă principalul mijloc de reducere a dizabilitatii importante asociate accidentului vascular celebral (AVC)”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.

În ce constă terapia (sursa: spitalmures.ro)

Tromboliza intravenoasa este o metoda terapeutica netraumatizanta ce consta in injectarea unei substante trombolitice, care se administreaza intravenos si dizolva cheagul de sange care blocheaza circulatia, iar tesutul cerebral partial ischemiat nu se mai necrozeaza, astfel incat deficitul neurologic se remite complet.

Tromboliza intravenoasa nu poate fi aplicata decat în primele 4,5 ore de la producerea atacului cerebral, in asa numita „fereastra terapeutica”. Chiar daca nu este posibila aplicarea trombolizei (pentru care trebuie respectate niste criterii clinice si paraclinice foarte stricte), asistenta acestor bolnavi intr-un serviciu de specialitate mareste sansele de supravietuire si de recuperare.
Accidentul vascular cerebral ischemic reprezinta aproximativ 75% din toate atacurile cerebrale si este cauzat, de obicei, de ocluzia (astuparea) unui vas de sange, cu oprirea consecutiva a debitului sangvin si, in consecinta, a aportului de oxigen si glucoza in teritoriul cerebral irigat de vasul respectiv, ducand in final la pierderea definitiva a tesutului cerebral si sechele pe viata.

Sursa : observatorulph.ro

Related posts

Leave a Comment