Reguli noi pentru cumpărăturile online, în UE. Ce s-a schimbat pentru români

La începutul săptămânii, a intrat în vigoare un act normativ european chemat să faciliteze accesul la informații online privind produsele sau serviciile oferite de comercianții din Uniunea Europeană. Același document interzice orice discriminare legată de cetățenia clienților.În adoptarea acestei decizii s-a mers pe ideea că aceste obstacole afectează considerabil comerțul dintre statele membre ale UE. Altfel spus, o persoană care desfășoară activități comerciale nu poate să restricționeze accesul clienților la interfața web sau la produse și servicii în funcție de cetățenie, naționalitate, de locul unde se află sediul sau domiciliul consumatorului, al firmei care acționează ca utilizator final.
O astfel de măsură conduce la o piață internă mai puternică și efectivă, reducând piedicile de natură privată cu privire la circulația bunurilor sau serviciilor (precum și a informației despre acestea). În ceea ce privește accesul la interfața online a comerciantului, de exemplu, Regulamentul 2018/302 prevede că nu poate exista discriminare în funcție de statul UE de unde este accesat site-ul, prin oferirea exclusivă cetățenilor unui stat a unei versiuni a site-ului, scrie Avocatnet.Singura modalitate prin care pot fi oferite versiuni diferite ale site-ului vizează cazurile în care există consimțământ special din partea utilizatorului privind redirecționare către o versiune specială a site-ului, dar cu posibilitatea revenirii la site-ul de bază (pe care a încercat să-l acceseze, inițial).
Prețurile pot fi diferite
Fără discriminări se va merge și în privința bunurilor și serviciilor. Acest lucru nu înseamnă însă că prețurile de vânzare nu pot diferi, întrucât acest lucru, când este justificat, obiectiv, nu este discriminatoriu. Mai mult, în ceea ce privește nediscriminarea în privința plăților, comerciantul este obligat să nu discrimineze în privința plăților din aceeași categorie. De exemplu, nu va putea refuza anumite mărci de carduri de credit, dacă, în mod normal le acceptă. Poate însă refuza un card de debit, aici fiind vorba de tipul de plată, nu pe naționalitate.
Astfel, se poate vedea că, prin Regulamentul 2018/302 s-a urmărit aplicarea unui regim care să limiteze obstacolele nejustificate în ceea ce privește crearea unei piețe interne eficiente și efective în UE, însă trebuie să se țină cont de diferențele obiective în ceea ce privește comerțul intra-UE, diferențe de care se poate ține cont, în continuare.

Related posts

Leave a Comment