Primul interviu cu Principele Nicolae și soția sa, după nuntă

Principele Nicolae şi Alina Binder au acordat primul interviu de când au devenit soţi şi soţie, dezvăluind cum a decurs cererea în căsătorie, dar şi detalii din culisele nunţii. De asemenea, cuplul a vorbit despre relaţia cu familia regală a României.

Într-un interviu pentru site-ul life.ro, Nicolae şi Alina de Roumanie au vorbit despre relaţia lor, dar şi despre căsătoria ce a avut loc la Biserica Sf. Ilie din Sinaia pe 30 septembrie. 

De asemenea, fostul principe a povestit în detaliu cum a decurs cererea în căsătorie inedită, precizând că a decis să-i ceară mâna iubitei sale altfel decât se aştepta ea. „Am cerut întâi binecuvântarea părinţilor. Cu multe emoţii, desigur. Atât părinţii, cât şi fratele Alinei au fost fericiţi şi încântaţi“, a declarat Nicolae pentru sursa citată. 

Nepotul Regelui Mihai a detaliat cererea în căsătorie, care a avut loc la aniversarea de doi ani a relaţiei: „Într-o zi am anunţat-o: «mâine plecăm, te iau direct de la birou şi mergem într-un loc surpriză». Sigur că m-a copleşit cu întrebări, dar nu am cedat cu niciun detaliu“. Cei doi au mers într-unul dintre locurile lor preferate din Anglia, Cornwall. 

„La hotel ne aştepta o cameră plină de flori. Mai mult decât atât, pe un cartonaş era scris Miss de Roumanie“, a adăugat Nicolae, în timp ce soţia sa a precizat că a văzut cartonaşul, dar a crezut că este doar o eroare amuzantă. „Ştiam că urmează să sărbătorim şi bănuiam că se întâmplă ceva. Dar nu aveam nici cea mai mică idee despre adevăratul plan. Cred că, de fapt, mă aşteptam să discutăm întâi despre căsătorie şi abia după aceea să vină cererea. Noi vorbim despre orice foarte deschis şi mi se părea natural să discutăm despre asta. Dar a fost mult mai bine aşa“, a mărturisit Alina Binder. 

Cererea a avut loc pe plajă, la răsărit, după cum a povestit cuplul: „Eu am început să scriu pe nisip, dar Alina era ocupată să facă poze (râde)“. „Dar când m-am întors şi l-am văzut în genunchi, lângă mine, cu mâna întinsă şi cu inelul superb în faţa mea, am rămas fără răsuflare. Pe nisip scria «Te iubesc. Marry me!». A fost un şoc, am început să plâng şi cred că a fost cel mai frumos moment pe care puteam să îl trăim“, a povestit Alina de Roumanie pentru life.ro.

Cei doi au făcut cununia civilă în Anglia, pe 6 octombrie 2017, iar la eveniment au participat doar familia Alinei, sora lui Nicolae, naşii şi câţiva prieteni apropiaţi. 

Alina a povestit şi cum s-au cunoscut, în 2012 la un tur de ciclism şi  „uşor-uşor s-a legat o prietenie trainică, iar asta cred că a contat cel mai mult“. Cei doi au căzut de acord că traseul Transfăgărăşanului pe biciclete pe care l-au făcut împreună a fost şi momentul în care au simţit că sunt potriviţi unul pentru celălalt. Nicolae a subliniat şi că relaţia le-a fost testată şi a rezistat, fiind de părere că pasiunile comune şi comunicare sunt două elemente-cheie ale unei relaţii reuşite.

În ceea ce priveşte nunta cu fast pe care au avut-o, cuplul a mărturisit că a fost „ca într-o poveste şi a rămas în memoria oamenilor ca o nuntă princiară“. Cât despre un copil, Alina a mărturisit: „Sigur că ne dorim. Dar nu putem şi nu am vrea să planificăm totul nemţeşte. Este o responsabilitate, un pas firesc, dar toate se întâmplă la timpul lor. Acum ne bucurăm de viaţa în doi şi de ceea ce ni se întâmplă“.

Prinţul Nicolae a vorbit şi despre posibilitatea ca relaţia cu familia regală a României să se schimbe: „Dacă vor, da. Le-am întins mâna de mai multe ori, suntem o familie, înainte de toate. I-am rugat chiar să ne fie părinţi spirituali, dar nu am primit niciun răspuns. Mai mult de atât nu putem face. Dar, fără a încerca să insistăm cumva, ne dorim o relaţie, câtă vreme vorbim despre familia mea şi lucrurile ar fi normal să fie altfel. Noi credem foarte mult în familie şi o respectăm“.

sursa: life.ro

Related posts

Leave a Comment

Apreciaza-ne munca iar noi te rasplatim cu cele mai noi stiri !

close-link