Platfusul la copii: sfatul specialistului

Picioarele copilului tau iti dau anumite indicii ca ar putea avea platfus sau copilul tau a inceput sa mearga si ti se pare ca are talpa cam plata? Trebuie sa stii ca toate aceste simptome aparente sunt, de obicei, false.
Preocuparea pentru sanatatea copilului poate produce, uneori, griji fara rost parintilor. In incercarea parintilor de a observa, diagnostica si trata copilul pentru afectiunile pe care le are, acestia recurg de multe ori la analize si consultatii inutile, dar si la tratamente din auzite sau leacuri babesti. In ceea ce priveste platfusul la copii, ne explica mai multe dr. Dumitrescu Catalin, medic primar chirurgie si ortopedie pediatrica la Esthera Medical Center.
Ce este platfusul?
Platfusul (piciorul plat) este cea mai frecventa forma a tulburarilor de statica ale piciorului. Ea se manifesta ca o lipsa a scobiturii labei piciorului, adica bolta plantara este prabusita. Daca parintii nu acorda atentie acestei afectiuni banale, mersul si aspectul fizic ale copilului vor avea de suferit. Piciorul plat poate aparea datorita unei insuficiente musculoligamentare (laxitate ligamentara) dar si in cadrul rahitismului, tulburarilor de crestere, pubertatii, obezitatii, sedentarismului, piciorului controlateral amputat. De asemenea, mai apare si ca o complicatie in cazul afectarii soldului sau genunchiului din diferite cauze, a diabetului sau a poliartritei reumatoide. Platfusul este o afeciune frecventa in randul copiilor si nu numai. Pana la varsta de 2 ani, piciorul plat este considerat fiziologic (normal), nu se discuta despre platfus.
In ceea ce priveste evolutia acestei afectiuni, exista 3 stadii ale piciorului plat:

1. Picior plat flasc – bolta este prabusita doar cand piciorul se sprijina pe sol, fara incarcare, arcul longitudinal este normal sau chiar poate fi marit. In ortostatism, calcaneul este deviat in valg, antepiciorul este abdus. Piciorul este dureros (sau nu). Este forma cea mai usoara.

2. Piciorul plat contractat – piciorul plat flasc netratat determina treptat o contractura persistenta dureroasa a peronierilor, ea ducand la prabusirea boltii plantare. Piciorul este foarte dureros, mai ales la incercarea de inversie, gamba este dureroasa prin crampa muschilor care incerca sa refaca bolta. Piciorul contractat ramane rigid, ca si cum ar fi sudat de gamba.

3. Piciorul plat fixat – deformatia s-a accentuat mai mult, amprenta plantara arata o margine interna convexa si nu concava. Prabusirea boltii anterioare este regula. Durerea este permanenta iar mersul dificil.

Ca aspect, piciorul plat se prezinta intr-o usoara flexie si pronatie pe gamba, adica laba piciorului se deplaseaza lateral, pacientul calca pe partea interna a piciorului.

Platfusul la copii

In ceea ce priveste depistarea precoce a platfusului la copii, multi parinti au tendinta de a observa aceasta afectiune atunci cand inca nu se poate observa. Dr. Dumitrescu Catalin, medic primar chirurgie si ortopedie pediatrica la Esthera Medical Center, raspunde ingrijorarilor parintilor.

Reporter: Parintii observa platfusul la bebelusi sau cand acestia incep sa mearga?
Dr. Dumitrescu Catalin: “Bebelusii se nasc adesea cu talpi plate, forma care poate persista in perioada copilariei timpurii. Acest lucru se intampla deoarece oasele si articulatiile bebelusilor sunt flexibile, facand ca talpile sa se aplatizeze atunci cand stau in picioare. De asemenea, bebelusii mici au o mica pernuta de grasime in marginea interioara a talpilor care ascunde arcada talpii: cand ridici bebelusul poti vedea curbura talpii, cand il sprijini pe talpi curbura dispare. Parintii mai trebuie sa stie ca pana cand copilul nu invata sa mearga corect, atunci cand il ridicam in picioare si se sprijina pe talpi, micutul poate avea tendinta de a presa mai mult pe partea interioara a talpii si astfel piciorul pare si mai plat.”

Reporter: Cand se poate diagnostica platfusul cu exactitate?
Dr. Dumitrescu Catalin: “In mod normal, imaginea de picior plat dispare pana in jurul varstei de 6 ani, pe masura ce talpa devine mai putin flexibila si arcada plantara se dezvolta. La maturitate, numai unul din 10 copii va avea platfus.”
Reporter: Tratam platfusul? Unii parinti pun talonete in pantofi, fac masaje la talpi…
Dr. Dumitrescu Catalin: “In cazul copiilor carora nu li se formeaza arcada plantara, tratamentul nu este recomandat decat daca piciorul este dureros sau se intepeneste. In ciuda parerii generale, talonetele (niste bucatele de cauciuc, piele, metal, plastic sau alt material sintetic modelat dupa forma piciorului, branturi speciale pentru calcai sau alte materiale care sa poata fi introduse in pantof, care mentin chipurile piciorul intr-o pozitie neutra si il protejeaza de o presiune excesiva) sunt perfect inutile in ceea ce priveste platfusul – nu ajuta la dezvoltarea arcadei plantare – , ba mai mult, pot dauna in multe privinte.”

Reporter: Care sunt motivele pentru care trebuie tratat piciorul micutului care este diagnosticat cu platfus?
Dr. Dumitrescu Catalin: “Exista anumite forme de talpa plata (platfus) care trebuie tratate diferit. De exemplu, un copil poate avea tendonul lui Ahile contractat, ceea ce va limita miscarile talpii, iar acest fapt poate provoca un picior plat. De obicei poate fi tratata cauza (contractura tendonului) prin exercitii de stretching care vor ajuta la relaxarea si alungirea tendonului. Atentie: exercitii de stretching facute sub indrumarea unui kinetoterapeut specializat in recuperare pediatrica, nu acasa cum crede fiecare! De asemenea, foarte rar, un copil poate avea o talpa foarte rigida, iar aceasta este o afectiune care poate intr-adevar cauza probleme: dificultati de a misca piciorul din glezna in sus si in jos sau dintr-o parte in alta, dureri si poate conduce chiar la artroza. Piciorulo foarte rigid se poate rar observa insa la copii, pentru ca se dezvolta de obicei in timpul pubertatii sau adolescentei.”
Reporter: Cand anume este recomandat ca parintii sa aduca un copil la un consult la un ortoped pediatru?
Dr. Dumitrescu Catalin: “Imediat dupa nastere bebelusul trebuie evaluat si de un ortoped pediatru, iar apoi, mai trebuie consultat periodic. Simptomele care trebuie semnalate ortopedului pediatru sau chirurgului de ortopedie pediatrica sunt: durerile de talpa sau picior, senzatia de presiune dureroasa pe anumite portiuni ale marginii interioare a talpii, senzatia de talpa rigida sau intepenita, miscari limitate dintr-o parte in alta sau de sus in jos ale gleznei.”

Voi ati observat pana acum o problema la talpile sau piciorusele copilului vostru? Copilul a fost consultat vreodata de un ortoped pediatru?

Sursa: Qbebe.ro

Related posts

Leave a Comment